Dan Negru, despre COMASĂRILE din educație: „Lăsați școlile cu prea puțini elevi și ocupați-vă de Parlamentul cu prea mulți repetenți”
Ziua de 15 septembrie era sinonimă, până nu demult, cu începutul anului școlar. Cu această ocazie, Dan Negru a rememorat anii în care a fost elev și condamnă modul în care arată în prezent școala românească.
Dan Negru critică comasările din învățământ
Dan Negru a criticat decizia Executivului de a comasa școlile cu puțini elevi. Celebrul prezentator tv spune că reduceri ar fi putut fi făcute și în structurile statului, cum ar fi Parlamentul.
Astfel, Dan Negru reamintește de referendumul de acum zece ani, la care românii au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.
„15 septembrie era cândva ziua fixă pentru începutul școlii. Acu’ se schimbă în funcție de ordinul ministrului…
Anul ăsta școlile cu mai puțin de 500 de copii s-au comasat dar Parlamentul cu 500 de adulți e neatins. În 2009 s-a organizat un referendum care întreba dacă vrem maximum 300 de parlamentari. 7 miloane de români au spus DA. Nimeni n-a ținut cont vreodată de acel referendum care a costat 20 miloane de euro! Bani aruncați…
Lăsați școlile cu prea puțini elevi și ocupați-vă de Parlamentul cu prea mulți repetenți”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.
Dan Negru, despre protestele profesorilor
Lui Dan Negru i-ar fi plăcut ca profesorii să lupte și pentru drepturile elevilor, nu doar ale lor. „Mi-ar fi plăcut ca dascălii să ceară și lucruri care să-i ajute și pe elevi. Copiii în România învață în două schimburi pentru că școlile-s puține! Nemții, austriecii, nordicii merg dimineața la școală!
Protestele dascălilor n-au, oricum, nicio valoare. O știu și ei! Pentru că, la noi, dintotdeauna, dascălul a fost umilit.
Domnul Trandafir, învățătorul lui Sadoveanu, era «necăjit», «sărac» și «hărțuit de administrație». Așa îl descria scriitorul: «Domnu’ Trandafir, bunul meu învățător, era un om necăjit, hărțuit de administrație, care își ducea cu greu gospodăria și venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de toate zilele».
Nu s-a schimbat nimic! Doar ziua de începere a școlii”, a conchis Dan Negru.
Sursa foto: Facebook
Autorul recomandă: