Decizie fără precedent a instanței. “Tricolorul”, interzis pe turla unei primării din România! Sentința este definitivă

Publicat: 07 10. 2020, 15:27
Actualizat: 07 10. 2020, 15:28
Decizie fără precedent a instanței. “Tricolorul”, interzis pe turla unei primării din România! Sentința este definitivă

Magistrații Curții de Apel Brașov au luat o decizie incredibilă: drapelul României nu trebuie arborat pe Primăria Sfântu Gheorghe. Recursul Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva sentinței Tribunalului Covasna a fost respins.

În luna decembrie 2018, ADEC l-a acționat în judecată pe Antal Arpad, edilul din Sfântu Gheorghe, cu scopul clar de a-l obliga să rearbordeze steagul național al României pe turla primăriei. În 2015, Antal Arpad a dat jos simbolul național care se afla acolo de aproape două decenii.

În acest context, ADEC a solicitat conducerii Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Covasna și Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș să se implice în acest dosar. Instituțiile aminte, însă, au refuzat.

În primă fază, Tribunalul Covasna: “Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), prin reprezentant legal Dan Tanasă, în calitate de preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Sfântu Gheorghe. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna, în termen de 15 zile de la comunicare”.

ADEC a făcut, logic, recurs. Decizia a venit pe 7 octombrie. Decizia este incredibilă și potrivit magistraților de la Curtea de Apel Brașov, drapelul României nu trebuie arborat pe Primăria Sfântu Gheorghe!

Stindardul României a fluturat neîntrerupt din anul 1991 și fost înlăturat de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în anul 2016 sub pretextul unor lucrări de realibitare a clădirii, potrivit dantanasa.ro.

“Drapelul de pe cupola Primăriei reprezintă un simbol sfânt!”

De precizat că în anul 2009 Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș a solicitat ca steagul tricolor de pe turla Primăriei din Sfântu Gheorghe să devină monument istoric, în semn de respect față de ostașii români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord.

Drapelul de pe cupola Primăriei reprezintă un simbol sfânt al demnităţii naţionale şi al sacrificiului suprem al ostaşilor români care au luptat pentru reîntregirea ţării (…) Să nu uităm că în luptele de la Sfântu Gheorghe s-a jertfit şi un general al Armatei Române, Grigore Bălan, iar noi vrem ca acest steag să devină monument istoric şi să dăinuiască în acel loc cât o fi neamul românesc”, declara preşedintele de atunci al Forumului Civic, avocatul Ioan Solomon. Din păcate acest dziderat nu a fost îndeplinit încă”, se arată în solicitare.