FOTO. Maria Cârneci, mărturisiri EMOȚIONANTE despre cel care i-a fost soț. ”Nu e același lucru ca și când ar fi fost el”
Maria Cârneci, în vârstă de 72 de ani, a făcut mărturisiri emoționante despre cel care i-a fost soț – Romulus Petrescu, care a încetat din viață în 2019.
Maria Cârneci este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate cântărețe de muzică populară. Îndrăgita artistă a fost și este foarte solicitată să cânte la diverse spectacole și evenimente.
În ceea ce privește viața personală, Maria Cârneci a trecut prin momente grele în luna noiembrie a anului 2019, când soțul său, Romulus Petrescu, a încetat din viață, răpus de o boală cumplită. La șase ani de la dispariția acestuia, artista încă nu a trecut peste durerea pierderii celui care i-a fost partener de viață.
Maria Cârneci, mărturisiri emoționante despre cel care i-a fost soț. ”Jumătatea mea, nici dacă s-ar întâmpla orice, s-ar rupe pământul în două, nu am cum să uit”
”Se apropie data când trebuie să pomenesc ființa cea mai dragă sufletului meu, adică să fac parastasul de 6 ani pentru soțul meu și îmi dă o oarecare stare de fericire că mă străduiesc, mă pregătesc. Vreau să iasă pe sufletul meu și cum și-a dorit el”, a declarat Maria Cârneci la emisiunea ”Viața fără filtru”, de la Antena Stars, potrivit spynews.ro.
”Nici dacă s-ar întâmpla orice pe pământul ăsta, și nici dacă mi-ar da luna de pe cer, nu ai cum să uiți sau să scoți din suflet persoanele dragi. (…) Jumătatea mea, nici dacă s-ar întâmpla orice, s-ar rupe pământul în două, nu am cum să uit. Sunt convinsă că se bucură de acolo, de la ceruri și de la îngeri, de tot ce fac, că fac cu sufletul, cu dăruire. Întotdeauna noi ne-am completat, ne-am ajutat, ne-am sfătuit. Niciodată nu am făcut ceva singură sau el fără mine, sau eu fără el”, a adăugat interpreta de muzică populară.
”Noroc că am două iubiri mici, două nepoțele cu care îmi trece timpul mai ușor. Merg la evenimente, merg la filmări, la emisiuni. Nu uiți, dar treci mai ușor peste griji, peste tot ce nu mai e pe sufletul meu. (…) Dacă m-aș duce la o petrecere, nu îmi găsesc eu locul. Nu e același lucru ca și când ar fi fost el”, a încheiat aceasta.