Industria HoReCa protestează: La ora 12.00, patronii și angajații ies în fața unităților unde lucrează. „De la 400.000 de angajați, am rămas 280.000 în 2021”

Publicat: 16 02. 2021, 11:20
Foto: Unsplash.com

Patronii și angajații din industria HoReCa protestează, marți, între orele 12.00 și 12.30, când vor opri complet activitatea timp de jumătate de oră și vor sta în fața unităților proprii, pentru a transmite un mesaj public către autorități, se arată într-un comunicat Hora.

“HoReCa – La capăt de drum” este un strigăt cu ultimile puteri ale tuturor celor peste 400.000 de oameni din industria ospitalității, atât a celor care au rezistat, cât și a celor care nu au mai găsit resurse și putere să țină afacerile pe linia de plutire, transmit reprezentanții Hora într-un comunicat.

Potrivit Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), anul 2020 a însemnat declinul industriei.

„120 000 euro/an a însemnat pierderea medie per unitate în 2020; de la 400.000 de angajați, cât număra industria în 2019, am rămas 280.000 în 2021; de la 40 000 de unități în 2019, am ajuns la 28.000, cifră în continuă scădere”, arată cifrele HORA, transmise într-un comunicat de presă.

Pierderile provocate de perioada de pandemie in industria ospitalității, potrivit comunicatului transmis:

• 120 000 euro/an a însemnat pierderea medie per unitate în 2020;

• de la 400.000 de angajați, cât număra industria în 2019, am rămas 280.000 în 2021;

• de la 40 000 de unități în 2019, am ajuns la 28.000, cifră în continuă scădere;

• 1 an de restricții, o mulțime de despăgubiri pe vorbe și zero fapte.

Conform unui studiu realizat în luna septembrie 2020, impactul industriei turistice (HoReCa) la formarea PIB este de 5,07%.

La o întâlnire avută, luni, cu reprezentanţii industriei HoReCa, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a dat asigurări că executivul a prevăzut 2 miliarde și jumătate de lei pentru sprijin financiar în legea bugetului.

Președintele HORA, Daniel Mischie, a declarat, după întâlnire, că ministrul Năsui şi-a dat acordul pentru alocarea a 2,5 miliarde de lei pentru sprijinirea operatorilor din industria turismului.

Totuși, acordarea tichetelor de vacanţă în sistemul bugetar este exclusă în acest an.

Reprezentanții HoReCa amenință inclusiv cu procese în justiție.