O nouă televiziune de știri în România! Unde se deschide

Publicat: 07 09. 2023, 20:13

Antena 3 CNN va deschide a 12-a televiziune locală. Postul tv a cerut și a primit de la CNA o licență pentru Antena 3 Suceava, pe care va emite exclusiv conținutul Antena 3 CNN de la București.

CNA a analizat în ședința de marți solicitarea Antenei 3 CNN pentru o nouă licență, Antena 3 Suceava, cu acoperire în județul Suceava.

Conform documentației depuse la CNA, proiectul este în curs de implementare pentru realizarea de conținut local regional și că „s-a identificat posibilitatea colaborării cu doi parteneri din zona Moldovei pentru a asigura producţia de program local şi regional.”

În zona Moldovei, Antena 3 mai are și televiziunea regională Antena 3 Iași, care acoperă inclusiv județul Suceava.

Reprezentanții televiziunii s-au angajat că vor veni cu o cerere de modificare a licenței Antena 3 Iași, astfel încât să nu mai acopere și regiunea Suceava.

De asemenea, conform documentației depuse la CNA, echipamentele neceasre pentru retransmiterea integrală a postului cap rețea au o valoare estimată la 3.000 de euro.

Societatea Antena 3 are, pe lângă licenţa de la Bucureşti, încă 11 licenţe locale şi regionale: 5 cu program regional (Alexandria, Constanţa, Deva, Piteşti, Ploieşti) şi 5 în sistem de retransmisie integrală cap reţea – Braşov, Călăraşi, Iaşi, Slobozia, Tg Mureş şi 1 locală cu program local, la Vâlcea.

„Lucrurile se mișcă greu în teritoriu”

„După cum informam consiliul încă din a doua jumătate a anului 2021, am identificat modalităţi de exploatare a licenţelor regionale pe care le avem, însă lucrurile se mişcă destul de greu în teritoriu. Cerem o licenţă nouă regională pentru Suceava întrucât pasul următor înseamnă eliminarea judeţului Suceava din licenţa regională a Antenei 3 Iaşi pe care o avem deja.

Am reuşit să găsim soluţii pentru program local doar separat. Pentru Iaşi, tot ce acoperea licenţa pe care o avem, iar pentru Suceava, separat.

Pasul următor este să venim şi cu dosarul pentru Iaşi.

Pornim pentru Suceava pe retransmisie sută la sută până la dezvoltarea proiectului din această zonă. Pe lângă componența editorială este de pus la punct şi un studio, mai există şi aspectele legate de locaţie.”, a declarat Norina Ionescu, reprezentanta Antenei 3, potrivit Pagina de Media.

Sursa foto: Pexels (caracter ilustrativ)