(P) Vlad Popescu Piedone: „Rog fiecare cetățean din sectorul nostru să distribuie această postare”

Publicat: 23 03. 2026, 07:35

Deşi Sectorul 5 derulează un proiect de salubrizare prin implicare comunităţii, rezultatele întârzie să apară din partea cetăţenilor. Un exemplu în acest sens este şi starea în care a fost decosperit Parcul Şinei.

Primarul Vlad Popescu Piedone cere sprijinul cetăţenilor responsabili pentru promovarea mesajului său prin care transmite că „Sectorul 5 nu e sat fără câini”.

„Atunci când am hotărât să facem Parcul Șinei, am curățat terenul și apoi l-am împrejmuit pentru a ne asigura că nimeni nu mai depozitează deșeuri aici.

În timp, unii cetățeni au rupt gardul pe motiv că nu vor să îl ocolească și am ajuns din nou în acest punct.

Chiar dacă în zonă sunt camere de supraveghere, chiar dacă am dat amenzi de nenumărate ori, unii tot aleg să își bată joc de acest spațiu.

Cu părere de rău pentru cei care și-au improvizat o cale de trecere pe acest teren, nu mai putem permite acest lucru, iar motivul se vede cu ochiul liber.

Colegii noștri au curățat astăzi terenul, iar gardul va reveni la starea inițială mâine dimineață. În scurt timp vom da și startul lucrărilor la acest proiect care va schimba în bine fața sectorului nostru.

Rog fiecare cetățean din sectorul nostru să distribuie această postare pentru ca cei lipsiți de educație să înțeleagă că Sectorul 5 NU ESTE SAT FĂRĂ CÂINI!”

RECOMANDAREA AUTORULUI:

(P) Primăria Sector 5, prin Serviciul Salubrizare, recomandă reciclarea prin abordare holistică

SALUBRIZARE 5. Vlad Popescu Piedone, surpriză pentru angajați: După muncă și răsplată (P)