Recompensă uriașă „pe capul” lui Florin Răducanu, bărbatul care l-ar fi împușcat pe interlopul Alișor Sadoveanu în SUA

Publicat: 30 01. 2021, 09:03
Actualizat: 30 01. 2021, 09:10
Recompensă uriașă „pe capul” lui Florin Răducanu, bărbatul care l-ar fi împușcat pe interlopul Alișor Sadoveanu în SUA Sursă foto: captură video

Departamentul de Poliție din Anaheim, California (SUA) a anunțat că s-a emis un mandat de arestare, însoțit de o recompensă de un milion de dolari, pentru Florin Răducanu, 37 de ani, bărbatul suspect că l-ar fi ucis pe Alișor Sadoveanu, cunoscut drept lider al clanului Sadoveanu. Crima s-a petrecut în seara zilei de 24 ianuarie, informează site-ul poliției din Anaheim.

1.000.000$ pentru cei care au informații despre criminal

Autoritățile americane, care au difuzat o imagine cu suspectul, le-au cerut ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi pe suspect, menționând că este periculos și că poate fi înarmat. GÂNDUL.RO a scris în exclusivitate(DETALII AICI) despre execuția lui Alișor Sadoveanu.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei din Anaheim, Florin Răducanu, suspectat că l-a împuşcat pe Aly Sadoveanu, ar fi fugit de la locul crimei la volanul unui Chrysler Voyager din 2020.Oamenii legii au identificat maşina, însă nici urmă de suspect. Potrivit acestora, după asasinat, Răducanu ar fugit în Mexic.

„Raducanu este înarmat și considerat periculos”, au precizat poliţiştii americani în comunicat.

Inițial, s-a speculat faptul că acesta a fost deja prins, în condițiile în care autoritățile din SUA ar fi solicitat sprijin polițiștilor români care monitorizau conturile de pe rețelele sociale ale martorilor.

Detalii incredibile din culisele execuției lui Alișor Sadoveanu

Liderul interlop din România executat în stil mafiot în SUA și ucigașul său reușiseră să strângă sute de mii de dolari din cerșetorie. Aceștia puseseră pe picioare și o afacere prin intermediul căreia trimiteau, în țară, o parte din banii câștigați de pe urma naivității americanilor. Cu numai câteva ore înainte ca Alișor Sadoveanu să fie asasinat, acesta băuse, împreună cu ucigașul său, o sticlă de coniac pentru care plătiseră nu mai puțin de 3.500 de dolari.

La aproape o săptămână de la sfârșitul violent al liderului interlop Aurel Trandafir, zis Alișor Sadoveanu, un apropiat al familiei sale a decis să rupă tăcerea și a povestit, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, ce se ascunde, cu adevărat, în spatele asasinatului.

Inițial, Sadoveanu ar fi plecat în Franța, la Paris, unde erau cantonate mai multe tabere de nomazi, între care și multe familii provenite din România. Aici, Alișor s-ar fi împrietenit cu un anume Florin Răducanu, zis „Călăul”, care provenea dintr-o localitate prahoveană situată la granița cu județul Buzău. Bărbatul s-ar fi ales cu porecla respectivă ca urmare a fizicului său impunător și nu de pe urma unor fapte violente.

Cei care l-au cunoscut l-au descris pe bărbatul acuzat de omor mai degrabă drept o persoană „arogantă”, care provenea dintr-o familie foarte săracă și care plecase de acasă pentru a-și schimba situația financiară.