A murit cea mai mare vedetă italiană de televiziune. Showbizul a pierdut-o pe Raffaella Carra (Galerie FOTO)

Publicat: 05 07. 2021, 22:28

Italia deplânge dispariția celei care a fost considerată cea mai mare vedetă de televizune. „Addio a Raffaella Carra”, a titrat luni, 5 iulie, Rai News. Supranumită „Regina televiziunii”, Carra s-a stins din viaţă, după o lungă suferinţă, la vârsta de 78 de ani.

Sergio Japino, bărbatul care i-a fost aproape în ultimii ani, a scris într-un mesaj: „Raffaella ne-a lăsat, ne-a părăsit. A plecat într-o lume mai bună, unde omenia sa, râsul ei inconfundabil şi talentul său extraordinar vor străluci pentru totdeauna”.

Raffaella Carra a cerut funeralii simple și scurte

„Raffaella Carra s-a stins din viaţă luni, 5 iulie, la 16:20, după o boală nemiloasă care i-a cuprins corpul fragil, dar atât de plin de energie. A fost o forţă de neoprit, care a urcat-o pe culmile «star systemului» mondial, o voinţă de fier care nu a părăsit-o până în ultimul moment, astfel încât nimeni nu a ştiut cât de grea i-a fost suferinţa”, se arată într-un comunicat transmis presei de familia artistei.

Funeraliile vor fi simple şi scurte, aşa cum şi-a dorit Raffaella. Ultima ei dorință a fost ca trupul să-i fie incinerat.

  • În lunga sa carieră, Raffaella Carra a devenit o legendă a muzicii şi a televiziunii italiene. Ea a fost adorată şi de publicul din străinătate, mai ales în Spania.

Raffaella Carra a fost prima vedetă tv a Italiei

Născută la Bologna la 18 iunie 1943, pe numele său real Raffaella Maria Roberta Pelloni, Raffaella Carra a debutat în televiziune cu programul „Tempo di danza” (1961), alături de Lelio Luttazzi. În 1970, a fost cooptată ca prezentatoare şi dansatoare a emisiunii „Canzonissima”, devenind astfel cunoscută marelui public. Carra a fost prima vedetă tv a Italiei, încă de pe vremea televizoarelor alb-negru.

A obţinut un succes răsunător în 1984 cu „Pronto, Raffaella”, emisiune cu o audienţă impresionantă. Apoi, s-a „transferat” la programul „Domenica in” (1986), iar în 1987 a petrecut o scurtă perioadă la postul privat Canale 5. S-a întors în 1991 la Raiuno, cu emisiunea „Fantastico 12”. După o paranteză de patru ani pe care i-a petrecut la Madrid, unde a condus programul „Hola, Raffaella” pentru televiziunea spaniolă, ea a revenit în Italia (1995), unde a rupt audiențele cu programul „Carramba! Che sorpresa”.

În 2001, Raffaella Carra a fost co-prezentatoare a Festivalului de la Sanremo, însă publicul şi-o va aminti mereu și pentru emisiunea „Amore” (2006), dedicată adopţiilor la distanţă.