Acel moment în care Pierce Brosnan a fost „umilit” de Quentin Tarantino. După cinci Martini-uri, regizorul a dorit să „negocieze” cu Agentul 007

Într-un restaurant de lux din Hollywood, liniștea a fost „spulberată” de un „dezastru diplomatic”. Pierce Brosnan, actorul care a adus un nou suflu francizei James Bond, s-a întâlnit cu Quentin Tarantino, regizorul „Pulp Fiction”, la o masă, pentru discuții. Cel din urmă era însă deja „amorțit” de cinci băuturi Martini și „suferea” de o febră creativă debordantă.

Atmosfera nu s-a schimbat, ci a făcut „implozie”, scrie cnews.topnewssource.com. „Nu am putut scăpa!”, a povestit recent Pierce Brosnan.

Tarantino nu s-a sfiit să-l ia de sus pe Brosnan, pe care l-a „interogat” ca pe un agent adevărat al serviciilor secrete.

Tarantino a dat cu pumnii în masa de mahon, după cinci pahare, iar Pierce Brosnan s-a simțit de-a dreptul „paralizat” de umilința „în creștere” la care l-ar fi supus celebrul regizor.

„Ești cel mai bun James Bond! Vreau să-l joci pe James Bond!”, a exclamat Tarantino.

Regizorul a cerut o reîntoarcere la personajul din anii 1950, din materialul-sursă al lui Ian Fleming, fără „gadgeturile erei moderne”.

Brosnan, ambasadorul francizei de miliarde de dolari, s-a văzut „captiv” într-o scenetă publică și a încercat să „negocieze” cu un bărbat care părea că și-a „ieșit din minți”, animat de alcool.

„Asaltul” lui Tarantino

Regizorul american a încercat să „salveze” franciza 007 de propriul succes. Cel mai probabil, Tarantino ar fi dorit să realizeze un film cu propria semnătură creativă. Pentru Brosnan, momentul a reprezentat întâlnirea „terifiantă” cu forța artistică a lui Tarantino, care nu putea fi „definită” de un costum sau un scenariu.

În cele din urmă, Eon Productions a respins oferta lui Tarantino, de teamă ca franciza britanică să nu fie „contaminată” de energia „imprevizibilă” a acestuia.

Rămâne însă acel „dar dacă…” A fost momentul în care lumea „rafinată” a spionului „s-a ciocnit” cu energia haotică a regizorului de Oscar.

Brosnan a „evadat” de la întâlnire cu demnitatea „ștearsă”, dar intactă, fiind bântuit ani la rând de imaginea regizorului care bătea cu pumnii în masă și urla că dorește o revoluție la care lumea din jur nu este îndeajuns de „curajoasă” să asiste.

Autorul recomandă: