Ce SALARIU îi dă Mihai Trăistariu cameristei sale de pe litoral. ”Vine cam 2-3 ore pe zi, atât are treabă”
Mihai Trăistariu, în vârstă de 47 de ani, a dezvăluit ce salariu îi dă cameristei care se ocupă de apartamentele pe care el le închiriază în Mamaia Nord.
Mihai Trăistariu deține mai multe apartamente pe litoralul românesc, în Mamaia Nord, pe care vara le închiriază turiștilor.
Artistul a spus, pentru click.ro, cu cât o plătește pe camerista care face curat în aceste apartamente.
Ce salariu îi dă Mihai Trăistariu cameristei sale de pe litoral. ”2.500 de lei, lunar, plus carte de muncă”
„Camerista e plătită cu un salariu de 2.500 de lei, lunar, plus carte de muncă. Vine cam 2-3 ore pe zi, atât are treabă, sunt zile și cu zero camere, de făcut curat, dar și cu patru camere, deodată, pe care trebuie să le igienizeze, în așteptarea noilor turiști. La noi, totul e spălat, curățat”, a explicat Mihai Trăistariu.
„Am început cu turismul în 2020. M-am uitat la alți vecini, și am zis ia să fiu eu sub prețul pieței, așa că închiriez cu 250 de lei garsoniera, pe zi, în lunile aprilie, mai, iunie și septembrie, iar în iulie și în august, tariful este de 350 de lei pe zi. Garsonierele sunt mari, peste 40 mp, cu pat și canapea extensibilă. E dotată și cu bucătărie, unde se poate găti. Mă mai ceartă vecinii, care închiriază cu 550 de lei garsoniera. Spun că eu le stric piața. Dar, e treaba lor, fiecare își face afacerile cum crede. La mine, locurile sunt mereu ocupate, chiar refuz zeci de familii, pe vară, căci nu mai am unde să le cazez”, a mai declarat artistul.
Mihai Trăistariu, o carieră de succes
Mihai Trăistariu a cunoscut succesul în urmă cu ani, când făcea parte din trupa Valahia, una dintre cele mai de succes formații de pe scena artistică din România de la sfârșitul anilor ’90. Trupa Valahia a fost înființată în vara anului 1998, fiind formată din trei membri: Dorin Topală, Costi Ioniță și Laura, aceasta din urmă părăsind relativ repede formația, pentru a se dedica muzicii de operă. Ulterior a fost cooptat Mihai Trăistariu, câștigător la secțiunea interpretare a Festivalului de la Mamaia. În luna mai 1999, apare primul album al trupei, intitulat “Valahia”. Deși cu mare succes la public, trupa Valahia s-a destrămat după câțiva ani, iar ulterior Mihai Trăistariu a urmat cariera solo.
A reprezentat cu succes România la Eurovision. În 2006, Mihai Trăistariu a reprezentat România la concursul muzical internațional Eurovision și a reușit să se claseze pe locul patru în clasamentul final cu piesa ”Tornero”.
În ceea ce privește viața sentimentală, Mihai Trăistariu nu este căsătorit. Cu toate acestea, de-a lungul anilor a avut numeroase relații, chiar și cu o femeie care era măritată, după cum a dezvăluit chiar el la podcastul realizat de Jorge.