Cum își educă Alina Pușcaș cei trei copii. ”Cei mici au nevoie de niște LIMITĂRI concrete”
Prezentatoarea de televiziune Alina Pușcaș, în vârstă de 38 de ani, a vorbit despre educația celor trei copii ai săi. ”Cei mici au nevoie de niște limitări concrete”, a spus aceasta.
Alina Pușcaș este cunoscută publicului telespectator din postura de prezentatoare a emisiunii ”Te cunosc de undeva”, de la Antena 1. De asemenea, Alina Pușcaș a jucat într-una dintre cele mai urrmărite telenovele românești – ”Narcisa sălbatică”, din anul 2010, unde a interpretat rolul Narcisei Drăghici.
În ceea ce privește viața personală, în anul 2015, în luna august, Alina Pușcaș a devenit pentru prima dată mămică, aducând pe lume un băiețel pe nume Alexandru, și tot în aceeași perioadă s-a mutat cu partenerul ei de viață ei, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, cu care este căsătorită din vara lui 2017. În luna octombrie a anului 2017, prezentatoarea de televiziune a devenit mămică pentru a doua oară. Ea a adus pe lume o fetiță, Melissa Antonia. În luna august a anului 2019, Alina Pușcaș a devenit mămică pentru a treia oară, aducând pe lume o fetiță, Iris.
Prezentatoarea Tv a vorbit despre cei trei copii ai săi și despre educația acestora într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva.
Cum își educă Alina Pușcaș cei trei copii. ”Le spun NU oricând văd că au tendința să își piardă controlul”
”Nu fac parte din categoria părinților care evită să impună reguli copiilor sau care evită să pronunțe cuvântul NU! Eu sunt convinsă că cei mici au nevoie de niște limitări concrete, altfel, în momentul în care vor deveni adulți, nu vor avea cum să se descurce într-un sistem plin de reguli din orice colț al lumii. Le spun NU oricând văd că au tendința să își piardă controlul, când, în inocența lor, nu își dau seama că prin manifestările lor pot afecta emoțional un alt copilaș, de exemplu, când nu respectă masa sau un program de joacă pe tabletă, când îi prind că mănâncă prea multe dulciuri pe ascuns… etc. Sunt multe situații în care le spun sau le-aș spune NU, dar pentru că de foarte mici le-am ghidat simțirile și manifestările, folosind chiar și acest NU, acum suntem în situația în care ei deja știu cam ce e OK să facă sau să spună și ce nu. Stăm bine la acest capitol”, a declarat Alina Pușcaș.
Despre principalele valori pe care a încercat să le insufle copiilor săi, vedeta a spus:
”Respectul față de absolut oricine… (mai puțin, totuși, în cazul celor care practică bullyingul) și că numai învățând și muncind vor avea satisfacția reușitei (în niciun caz din vreo moștenire nemeritată). A… și FAMILIA întotdeauna este pe primul loc”.