De ce nu a luat Jojo încă NUMELE lui Paul Ipate în acte. Actrița a spus motivul

Publicat: 02 11. 2023, 15:30

Jojo, în vârstă de 42 de ani, a explicat de ce nu a luat încă în acte numele soțului ei, actorul Paul Ipate, în vârstă de 38 de ani.

Jojo este una dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz-ul românesc. În ceea ce privește viața personală, Jojo, pe numele său real Cătălina Grama, formează împreună cu actorul Paul Ipate unul dintre cele mai unite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au împreună nouă ani de relație. Vedeta are doi copii – un băiețel, Achim, din primul mariaj, și o fetiță, Zora, din povestea de dragoste pe care o trăiește cu actorul Paul Ipate.

Cei doi s-au căsătorit în data de 5 august 2023, iar cununia civilă a avut loc în Italia, într-un decor de vis. În ziua în care a spus ”DA”, Jojo a arătat absolut superb. A avut în trei rochii semnate La Mode Toujour.

În data de 21 august 2023, Jojo și Paul Ipate s-au căssătorit religios în România. Evenimentul a avut loc într-un cadru splendid, tematica aleasă fiind „Visul unei nopți de vară”, piesa lui Shakespeare. Au fost prezenți prietenii apropiați și familia. Pentru cea mai fericită zi din viața ei, Jojo a ales să poarte două rochii.

Jojo nu poartă încă în acte numele soțului ei și a explicat, pentru revista Viva, care este motivul.

De ce nu a luat Jojo încă numele lui Paul Ipate în acte. ”Nu am apucat să facem transferul de acte”

”Încă nu am apucat să facem transferul de acte, pentru că am fost extrem de ocupați cu proiectele noastre. Imediat ce vom face asta, voi fi Cătălina Grama Ipate”, a mărturisit Jojo.

Artista a dezvăluit și cum au reacționat copiii ei, dar și părinții săi când au aflat despre nunta cu Paul Ipate:

”S-au bucurat foarte tare, mai ales când le-am spus care e destinația aleasă pentru nuntă. Zora a fost cea mai încântată, pentru ca e fetiță și s-a gândit imediat la rochițe etc. Nu au fost surprinși. Pentru ei eram deja căsătoriți cu sufletul. (…) Părinții mei nu au pus niciodată presiune pe mine să mă mărit. Iar pentru părinții mei noi eram deja o familie unită și frumoasă, și nu aveam neapărată nevoie de un act care să dovedească asta. Li s-a părut, însă, romantic și s-au bucurat pentru bucuria noastră”.