Drama care i-a marcat viața Luminiței Gheorghiu. Fiica ei a murit în timp ce actrița se pregătea pentru rolul din „Moromeții”

Publicat: 05 07. 2021, 11:11
Cunoscuta actriță Luminița Gheorghiu a murit la vârsta de 71 de ani. Vestea a venit ca un fulger pentru breasla actorilor din România. / Mediafax FOTO

Cunoscuta actriță Luminița Gheorghiu a murit la vârsta de 71 de ani. Vestea a venit ca un fulger pentru breasla actorilor din România. Aceasta suferea de mai mulți ani de o boală, care nu i-a mai permis să apară des în public.

Luminița Gheorghiu a dat viață unor personaje uriașe ale cinematografiei românești, precum Catrina din „Moromeții” și asistenta din „Moartea domnului Lăzărescu”.

Mai mult, reputata actriță a câștigat Ursul de Aur cu filmul „Poziția Copilului”. Puțini cunosc însă drama care i-a marcat tinerețea Luminiței Gheorghiu, chiar când se pregătea pentru primul ei rol excepțional, cel din „Moromeții”, filmul lui Stere Gulea.

Luminița Gheorghiu a murit la 71 de ani, după o carieră formidabilă, scrie alephnews.ro.

Luminița Gheorghiu, roluri uriașe în filmul românesc

Ea a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1972 și a jucat în filme de referință, precum „Moromeții” (1987), „Marfa și banii”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „A fost sau n-a fost?”, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, „Nunta mută”, „După dealuri”, „Poziția Copilului”, „Sunt o babă comunistă”, „Aferim”.

Drama cumplită prin care a trecut Luminița Gheorghiu

Puțini știu însă că, în timp ce se pregătea pentru rolul din „Moromeții”, fiica ei mare, Iuliana, a murit la numai 6 ani. Decesul fetiței a generat o dramă cumplită în familie, scrie Cinemagia.

A devenit celebră la nivel internațional

Luminița Gheorghiu a ajuns cunoscută la nivel internațional cu rolul asistentei din „Moartea domnului Lăzărescu”, primind Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gala premiilor Asociației Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.

În 2013, filmul „Poziția Copilului” a câștigat Ursul de Aur la Berlin și Luminița Gheorghiu a primit premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal.