Fostul fotbalist Gabi Tamaș și actorul Mihai Bendeac, SCANDAL într-un club. „Eram amândoi beți și ne-au despărțit bodyguarzii”
Actorul Mihai Bendeac a făcut public, recent, un episod tensionat petrecut cu Gabi Tamaș, într-un club. Astfel, o întâlnire aparent amicală a degenerat rapid într-un conflict, scandalul pornind de la o confuzie ciudată legată de „rudenie”, pe fondul consumului de alcool de ambele părți.
Abordarea inițială a venit din partea lui Tamaș și a fost una neașteptată, fostul sportiv menționând o posibilă legătură de familie, iar mai apoi a făcut un gest de apropiere.
Actorul Mihai Bendeac
„Cu Tamaș era să mă bat rău de tot când eram amândoi beți și ne-au despărțit bodyguarzii. Prima dată ne-am întâlnit și a venit la mine. Eram mort de beat și mi-a zis: «Știi că ești rudă cu mine?» Și m-a luat în brațe. «Eu sunt actor, eu pot să o fac pe bețivii», mi-a zis, și «hai să bem un shot, că suntem rude». În fine, n-am înțeles de ce suntem rude, dar mă rog”, a povestit Mihai Bendeac în cadrul unei emisiuni televizate, în urmă cu câțiva ani, potrivit Cancan.
După primul schimb de replici, cei doi au ajuns să bea împreună, inițiativa venind tot din partea lui Tamaș, care a comandat mai multe shoturi.
Bendeac susține că a băut doar două, în timp ce fostul fotbalist le-a consumat pe restul, până la 10, iar tensiunile dintre ei au izbucnit după ce Tamaș și-a amintit de un sketch în care Bendeac îl ironiza.
Gabi Tamaș / FOTO – Captură video: Antena 1
Din acel moment, situația ar fi scăpat de sub control și cei doi ar fi ajuns să-și dea tricourile jos, semn al escaladării conflictului. Scandalul s-a oprit doar prin intervenția agenților de securitate din club.
„A pus 10 shoturi, eu am băut două, el a băut 8, după care și-a adus aminte că am avut eu un sketch cu referire la el și a zis că trebuie să mă bată. Și-a dat tricoul jos, atunci, mi-am dat și eu tricoul jos, bineînțeles. Diferențele erau majore și au sărit bodyguarzii și ne-au despărțit”, a explicat actorul.
FOTO – Facebook