FOTO / Cum își dorește Feli să fie iubitul ei. ”Un BĂRBAT care să vină și să zică…”

Publicat: 24 04. 2025, 14:30

Cântăreața Feli Donose, în vârstă de 38 de ani, a explicat cum și-ar dori să fie viitorul său partener de cuplu pentru a avea o relație.

Feli Donose este o cântăreață cunoscută în industria muzicală din România. În plan personal, Feli Donose a format un cuplu cu Cătălin. Cei doi au împreună o fetiță care se numește Nora Luna. La sfârșitul anului 2022, pe contul său de Instagram, Feli Donose a anunțat că s-a separat de Cătălin.

Într-un interviu pentru emisiunea ”La Măruță, Feli a dat de înțeles că este singură și a spus și ce așteptări are de la un viitor posibil partener de cuplu.

Cum își dorește Feli să fie iubitul ei. ”Și când zici că te ocupi, eu să fiu 100% sigură că te-ai ocupat”

„Știi cum e… când ieși după o despărțire, spui: gata, să nu mai aud niciodată! Eu abia aștept, eu sper să iubesc la un moment dat, cu adevărat. Pentru că îndrăgostită am fost, de iubit, mno… Eu cred că trebuie să fie de treabă și să ne înțelegem. Să ne oferim un pic de spațiu când ne cerem, (…).Când ești feminină, ești fluidă. Dansezi așa cu viața și poți să-i dai bărbatului atât de multe lucruri. Atât de multe experiențe frumoase – de la sexual, la ce vrei tu, în general, la un luat în brațe dimineața, un băut cafeaua împreună, chestii din astea. Când femeia își permite să fie femeie, doar că îl ultimii ani femeia nu își mai permite să fie femeie, pentru că este nevoită câteodată și să-și monteze singură dulapul în casă, pentru că bărbatul e obosit”, a declarat Feli.

„Eu nu mai știu să fiu feminină, pentru că duc în spate acest trebuie. Trebuie să am grijă de casă, trebuie să am grijă de copil, trebuie să am grijă de maică-mea, trebuie să am grijă de cariera mea, trebuie să fiu atentă la trupa mea, (…). Eu îmi doresc un bărbat care să vină și să zică, în anumite aspecte, unde poate, «.mă ocup eu de asta». Eu de asta am nevoie! De «.mă ocup eu de asta». Și când zici că te ocupi, eu să fiu 100% sigură că te-ai ocupat”, a mai spus artista.