FOTO / Decizia luată de Andreea Antonescu. ”Sunt CAPABILĂ să plătesc orice preț”

Publicat: 23 09. 2025, 14:30

Andreea Antonescu, în vârstă de 42 de ani, a luat o decizie importantă pentru binele celor două fetițe ale sale. ”Sunt capabilă să plătesc orice preț”, a spus artista.

 

Andreea Antonescu a cunoscut succesul alături de Andreea Bălan, în trupa Andre. De altfel, cele două au făcut echipă și în show-ul ”America Express”. În ceea ce privește viața personală, Andreea Antonescu a fost căsătorită cu Traian Spak, împreună cu care are o fetiță, Sienna. Vedeta a divorțat oficial de cel care i-a fost partener de viață.
Artista a trăit o poveste de dragoste cu jurnalistul Victor Vrînceanu. În data de 19 decembie 2022, Andreea Antonescu a anunțat în mediul online că a devenit mămică pentru a doua oară. Artista a adus pe lume o fetiță. Ulterior, Andreea Antonescu a anunțat că a decis să se separe de iubitul ei, Victor Vrînceanu. În data de 24 iunie 2023, Andreea Antonescu a botezat-o pe micuța Venice Victoria, fiica sa cea mică.

Andreea Antonescu a luat o hotărâre importantă în ceea ce le privește pe cele două fete ale sale. Artista a decis ca, în următoarea perioadă, să stea cu acestea în America, după cum a declarat la ”The News Man Podcast”.

Decizia luată de Andreea Antonescu. ”Consider că pentru ele trebuie să fac orice ”

”Același pas îl voi face și acum. Sienna a plecat deja în Statele Unite, pentru că începe școala acolo. Voi pleca și eu cu Venice în câteva săptămâni. Pentru o perioadă. Ne vom întoarce, cel mai probabil, în perioada sărbătorilor de Crăciun”, a declarat Andreea Antonescu, potrivit tvmania.ro.

”Consider că fetițele mele merită lucrul acesta. Consider că pentru ele trebuie să fac orice și sunt capabilă să plătesc orice preț pentru binele lor, și pentru o mamă e foarte important să știe că fetițele ei sunt pe un drum corect, frumos și bun. Și asta fac pentru ele. Da, sunt capabilă să renunț la absolut orice pentru viitorul lor. Pentru o perioadă vom merge acolo din nou. Ele sunt foarte încântate”, a adăugat vedeta.