Lupu Rednic, despre CĂSNICIE. ”Femeia, soția, nu e numai să te culci cu ea în pat”
Interpretul de muzică populară Lupu rednic a vărbit despre căsnicie. Acesta formează o familie cu Cornelia Rednic, care îi este și parteneră de scenă.
Cornelia Rednic este o cunoscută interpretă de folclor. În plan personal, Cornelia Rednic formează o familie alături de Lupu Rednic, cel care îi este și partener de scenă. Cei doi sunt căsătoriți de peste 30 de ani.
Despre căsnicie a făcut Lupu Rednic câteva declarații în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru click.ro. Artistul a afirmat că un bărbat trebuie să aibă respect față de partenera de viață, să nu o umilească, să o ajute la treburi și să îi fie aproape și la bine și la greu.
Lupu Rednic, despre căsnicie. ”Când ai plecat împreună, pe drumul vieții, și ai spus că îi vei fi aproape, la bine și la greu, nu trebuie să râzi de ea sau să o umilești”
„O căsnicie constă în mai multe lucruri. Femeia, soția, nu e numai să te culci cu ea în pat, trebuie să ai un respect, față de ea, să o ajuți la treburile gospodărești. Când ai plecat împreună, pe drumul vieții, și ai spus că îi vei fi aproape, la bine și la greu, nu trebuie să râzi de ea sau să o umilești, pe motiv că nu mai arată, ca la început, tânără și slabă. Viața te schimbă, dar, dacă sufletul e cum trebuie, e bine”, a declarat Lupu Rednic pentru sursa mai sus-menționată.
”Să nu uităm că nimeni nu rămâne veșnic tânăr. Eu nu i-am zis niciodată soției mele nimic, nici când poate a mai luat câteva kilograme în plus, nu ai voie să râzi de nevastă. Soția este oglinda bărbatului. Cornelia este cea mai frumoasă femeie din lume pentru mine și așa ar trebuie să fie în orice căsnicie”, a mai spus interpretul de muzică populară.