Mihai Morar îi critică pe „chefii la cuțite”! „Nerecunoștință!” Ce spune despre Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea

Publicat: 13 10. 2023, 20:46

Mihai Morar a avut o reacție dură după ce Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au părăsit „Chefi la cuțite”.

Cei trei cunoscuți chefi au renunțat să mai ia parte la filmările programate pentru această lună, chiar cu o lună înainte de startul sezonului „Chefi la cuțite”.

Morar este dezamăgit de cei trei chefi. Prezentatorul a avut o replică tăioasă la adresa lor, iar acesta i-a transmis un mesaj de susținere producătoarei Mona Segall, care se vede în postura de a căuta alți jurați pentru concursul culinar televizat.

Mihai Morar a reacționat după exit-ul celor trei jurați de la „Chefi la cuțite”

Omul de radio și televiziune Mihai Morar spune că cei trei jurați nu au reacționat corect față de producătoarea Mona Segall.

„Un singur comentariu: Mona Segall nu este doar cel mai mare creator de divertisment TV din ultimii 30 de ani în România. Este și cel mai mare creator de vedete TV din ultimii 30 de ani. Capul sus, Mona! Și, mai ales, inima. Chiar și atunci când primești înapoi ceea ce nu meriți: nerecunoștință”, a fost mesajul transmis de Mihai Morar, prin intermediul unei postări în social media.

„Chefi la cuțite”, fără Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu! Antena 1 i-a dat afară / Sursa FOTO: Facebook

Mona Segall a făcut primele declarații „la cald”

Mona Segalll s-a arătat uimită de situația creată la emisiunea „Chefi la cuțite”.

„Am fost întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună.

Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile.

Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai puternice branduri de televiziune, un brand la care lucrez alături de echipa mea de peste 8 ani de zile, un brand de care telespectatorii merită să se bucure în continuare, pentru că, la final, ei sunt creatorii de vedete și responsabilitatea vedetelor este față de publicul care i-a adus aici.

Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”, a declarat Mona Segall potrivit Antena 1.