Pepe își duce băiețelul la BOX. ”Am vorbit cu Leonard Doroftei”

Publicat: 19 02. 2025, 14:30

Cântărețul Pepe, în vârstă de 45 de ani, a dezvăluit că îl duce pe băiețelul lui să practice box.”Am vorbit cu Leonard Doroftei”, a spus acesta.

Pepe, care a mai fost căsătorit cu Oana Zăvoranu,  a format o familie, în ultimii ani, alături de Raluca Pastramă, împreună cu care are două fetițe, Maria și Rosa. La începutul lunii noiembrie a anului 2020, Pepe a făcut un anunț-șoc, dezvăluind că divorțează de Raluca Pastramă. În luna februarie a anului 2021, Pepe și Raluca Pastramă au divorțat la notar.

În luna iunie 2022, Pepe a devenit tătic  pentru a treia oară.  Iubita lui Pepe, Yasmine Ody, a născut în data de 7 iunie 2022. Yasmine Ody  a adus pe lume un băiețel. În luna iunie 2024, Pepe a făcut nunta cu Yasmine Ody.

Pepe a dezvăluit, pentru click.ro, că a decis să îl ducă pe băiețelul său, Pepe Jr., să practice box și a vorbit deja despre acest lucru cu binecunoscutul campion la pugilism Leonard Doroftei. De asemenea, vrea să-l dea și la judo și la jiu jitsu. Artistul a explicat că băiețelul lui are foarte mltă energie.

Pepe își duce băiețelul la box. ”Are o energie fantastică. Se dă peste cap, loveşte din toate unghiurile”

„După aproape doi ani de înot, Pepe JR are acum doi ani și șapte luni, de la 8 luni face înot, astăzi am hotărât că merge și la box. Am vorbit cu Leonard Doroftei să-l duc la el. Și cred că o să-l dau și la judo și la jiu jitsu. Are o energie fantastică. Se dă peste cap, loveşte din toate unghiurile, nu-i obraznic, este foarte ascultător”, a declarat Pepe.

Artistul a explicat și ce fel de părinte este:

”E bine să fiu romantic, e bine să fiu nebun, e bine să fiu părinte. E bine să fiu sever… Uneori sunt și așa, dar rareori. Cumva motivez copiii decât să fiu sever”.