Surpriză uriașă la Survivor România 2023! Unul dintre cei mai iubiți concurenți, ELIMINAT!?

Publicat: 15 03. 2023, 10:15
Foto: Pro TV

Situația este tot mai tensionată la Survivor România, unde unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți este la un pas de eliminare. Faimoșii au ajuns din nou la consiliu, după ce au pierdut prima imunitate a săptămânii.

Prima probă extremă a săptămânii a fost câștigată destul de categoric de Războinici, Lucianna Vagneti și Alexandra Ciomag au adus punctul decisiv, după un duel cu Carmen Grebenișan și Ștefania Stănilă.

Prima imunitate a săptămânii la Survivor România s-a încheiat cu scorul de 7-3. Apoi, a venit momentul decisiv pentru Faimoși.

Faimoșii propuși să plece acasă la Survivor România

Ștefan Stănilă și Mihai Zmărăndescu au obținut coloanele de imunitate personală și au făcut nominalizările.

Zmărăndescu a propus-o pe Ada Dumitru pentru eliminare, în timp ce Ștefania l-a selectat pe DOC.

Totodată, aceasta i-a spus rapperului că este lipsit de bun simț!

Ionuț Iftimoaie, propus pentru eliminarea de la Survivor

Ionuț Iftimoaie a fost alegerea generală a Faimoșilor. Luptătorul va avea parte de momente tensionate, mai ales după scandalul-monstru cu Alin Chirilă.

Conflictul s-a iscat de la un procedeu interzis. „Dacă mai faci odată asta, îți f.. un pumn și te ia dracu”, a amenințat Iftimoaie. Alin Chirilă i-a răspuns: „Hai mă, lovește-mă, hai!”. „Sunt niște reguli, toată lumea trebuie să le respecte. Tu de ce nu le respecți?”, a mai spus Iftimoaie. Ulterior, Dan Pavel a oprit proba.

Soția lui Iftimoaie: „Bineînțeles că îl aștept acasă”

Maria, soția lui Ionuț Iftimoaie, a vorbit despre prezența sportivului la Survivor. „Indiferent dacă pleacă din concurs sau rămâne este foarte bine din punctul meu de cedere. Sunt deja o mâna de oameni și rândul le vine tuturor la nominalizare. Este evident că s-a creat o gașcă a fetelor unde s-au alăturat Remus și Kamara și au forță numerică.

Bineînțeles că îl aștept acasă. Pe de altă parte, nici nu știu ce vreau. Pe de o parte îmi doresc să vină acasă că ne este tare dor de el, pe de altă parte, îmi doresc să meargă mai departe în competiție, pentru că am văzut că își dorește acest lucru.

Este normal sa slăbească …cu toții au slăbit !Sunt convinsă ca e totul bine și nu trebuie să-mi fac griji pentru el. A trecut printr-o perioadă mai dificila cu accidentarea, dar acum este bine”, a declarat soția lui Iftimoaie, pentru Click!.