Stratulat Albulescu își consolidează departamentul de Fuziuni și Achiziții prin cooptarea Andreei Șerban în rolul de PARTENER

Publicat: 18 02. 2025, 10:40
Actualizat: 18 02. 2025, 11:00

Casa de avocatură Stratulat Albulescu își consolidează departamentul de Fuziuni și Achiziții prin cooptarea Andreei Șerban în rolul de Partener.

Începând cu data de 17 februarie, firma de avocatură Stratulat Albulescu anunță cooptarea Andreei Șerban în calitate de Partener în cadrul departamentelor de Servicii Financiare și Fuziuni și Achiziții.

Fiind un profesionist reputat în domeniul juridic, cu o experiență vastă în sectorul serviciilor financiare și un istoric impresionant în tranzacții de fuziuni și achiziții în acest sector, în special în sfera portofoliilor creditelor neperformante (NPL), Andreea va contribui la consolidarea departamentelor de Servicii Financiare și Fuziuni și Achiziții ale SAA.

În cadrul departamentului de Fuziuni și Achiziții, Andreea va coordona un al patrulea grup de lucru, alaturându-se celor trei deja existente, coordonate de Silviu Stratulat, Cristina Man și Raluca Gabor, ultimele două având fiecare un focus accentuat pe un sector specific (Tech/VC și respectiv Energie).

Andreea Șerban

Silviu Stratulat (Managing Partner): „Am demarat recent o campanie de revitalizare a echipei”

Silviu Stratulat (Managing Partner) a declarat: „Într-o piață în care serviciile sunt din ce în ce mai standardizate, ne dorim să fim un factor de schimbare. Astfel, am demarat recent o campanie de revitalizare a echipei, recrutând nu doar profesioniști excepționali, ci și indivizi remarcabili, care îmbină excelența juridică cu inteligența socială, atât de necesară pentru a oferi asistență juridică nu doar competentă, ci și personalizată, adaptată nevoilor reale ale clienților și nu doar orientată către aceștia”.

„Andreea reprezintă esența acestui demers și va contribui la extinderea și consolidarea reputației firmei noastre, a bazei de clienți și a rețelei noastre de contacte cheie. Cooptarea sa aduce un plus de valoare nu doar practicii noastre de referință – Fuziuni și Achiziții, ci și departamentului de Servicii Financiare, un sector cheie pentru SAA încă de la înființarea firmei”, a mai declarat Silviu Stratulat.

Andreea Șerban: „Sunt nerăbdătoare să colaborez cu echipa SAA”

Andreea Șerban a adăugat: „Sunt onorată și entuziasmată să mă alătur echipei SAA în calitate de Partener în cadrul Departamentelor Fuziuni și Achiziții și Reglementări în domeniul Serviciilor Financiare. Abordarea dinamică și versatilă a firmei, coroborată cu traiectoria sa impresionantă de creștere, în special în domeniul Fuziuni și Achiziții și mai general al dreptului afacerilor, atât la nivel național, cât și internațional, fac că această alegere să fie una perfectă pentru mine”.

„Sunt nerăbdătoare să colaborez cu echipa SAA, care este recunoscută pentru resursele și experiența sa vastă într-o gamă variată de sectoare. Îmi doresc să contribui în mod activ la conturarea planurilor strategice de creștere ale firmei, să îmi dezvolt practica într-un mediu antreprenorial și să lucrez alături de clienții firmei, în timp ce navigăm împreună lumea în continuă evoluție a afacerilor”, a mai precizat Andreea Șerban

„Abilitățile sale excepționale și istoricul impresionant

Andreea Șerban este recunoscută în mod constant de către unele dintre cele mai prestigioase directoare juridice, printre care Chambers & Partners Global (ediția 2025), Chambers & Partners Europe (edițiile 2020-2024) și The Legal 500 (edițiile 2021-2024).

Clienții o apreciază pentru „abilitățile sale excepționale și istoricul impresionant”, descriind-o ca fiind „un avocat de top în domeniul dreptului bancar, cu o experiență vastă și cunoștinte temeinice, care coordonează o echipă puternică”, fiind „o luptătoare de elită” în tranzacții.


Citește și:

Stratulat Albulescu, asistență acordată startup-ului de gaming Machinations.io: ”Rundă de finanțare de tip Seria A, în valoare de 3,3 milioane de dolari”

Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică grupului american Encora cu privire la achiziția companiei locale de inginerie software Softelligence

Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică Băncii Europene de Investiții cu privire la finanțarea acordată grupului Maspex