Summit decisiv UE. Cum arată acordul privind bugetul multianual și Fondul de relansare economică, în plină pandemie

Publicat: 21 07. 2020, 08:35

Zile decisive la Bruxelles. Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie. România a obținut în acest sens 80 miliarde euro, a anunțat, marți dimineață, președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a făcut anunțul: Zeci de miliarde de euro pentru relansarea economică după pandemie

Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, extrem de important pentru România. Iată că după discuții foarte complicate, după 4 zile și 4 nopți de negociere am obținut pentru România 79,9 miliarde euro, pentru proiectele europene, o sumă impresionantă.

Negocierile ne permit acum să trecem la etapa următoare, vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru relansarea economică.

80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică bugetul multianual, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie, în cel mai scurt timp va fi finalizat. Lucrăm și la planul național de relansare, care va fi prezentat CE pentru relansarea economică.

Până acum ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos, e o zi importantă pentru România, pentru proiectul european. Acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României.

Vă mulțumesc”, a declarat Klaus Iohannis, după întâlnirile-maraton de la Bruxelles.

Buget de peste UN TRILION de euro

„Bună dimineaţa tuturor! Avem un acord. Am reuşit! Europa este puternică, Europa este unită!”, a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European, la încheierea summitului Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Negocieri dure, timp de patru zile. „A meritat”

„Am negociat patru zile şi nopţi lungi, peste 90 de ore, dar a meritat”, a afirmat, la rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

„Este o zi istorică pentru Europa”, a transmis, prin Twitter, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro. Preşedintele Franţei a exprimat regret că au fost menţinute reduceri ale contribuţiilor bugetare pentru unele ţări. „Putem regreta că au fost menţinute aceste reduceri, dar ar fi fost o altă luptă, ar fi fost necesară o schimbare a filosofiei. Germania a acceptat să nu majoreze reducerea bugetară cum au făcut alţii, astfel că, net, este chiar o scădere. Realitatea discuţiilor din ultimele zile este că Germania, Franţa, Italia şi alţii au acceptat să transfere lucruri altor ţări pentru a le convinge. Este un mecanism perfect? Nu, dar am reuşit să schimbăm un lucru fundamental, să facem împrumuturi în comun şi să avem un mecanism real de transfer”, a subliniat Emmanuel Macron, potrivit site-ului Politico.eu.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat mulţumită de rezultat, subliniind că Uniunea Europeană arată determinare şi unitate. „Nu a fost uşor. Ceea ce contează este că în final am ajuns la un rezultat comun”, a declarat Angela Merkel, potrivit site-ului Tagesschau.de, subliniind că noua situaţie necesită noi metode. „Sunt mulţumită că Europa a demonstrat că poate acţiona împreună”, a adăugat cancelarul Germaniei.

„Avem un acord. Şi este un acord foarte bun! Cu un buget pentru perioada 2021-2027 de 1.074 de miliarde de euro şi un plan de relansare de 750 de miliarde, Uniunea Europeană nu a mai decis niciodată să investească într-un mod atât de ambiţios în viitor”, a declarat, la rândul său, premierul Belgiei, Sophie Wilmes.

Acord „extraordinar” pentru Europa

„Este un acord extraordinar pentru Europa, este un acord extraordinar pentru Spania. Agenda Uniunii Europene şi agenda Spaniei sunt sincronizate perfect”, a comentat premierul spaniol, Pedro Sanchez.

„Am reuşit acest rezultat prin menţinerea demnităţii ţării noastre şi a autonomiei instituţiilor comunitare”, a afirmat, la rândul său, premierul Italiei, Giuseppe Conte, citat de cotidianul La Repubblica.

„Vă mulţumim pentru rezistenţa şi determinarea din ultimele zile. Putem contracara consecinţele crizei Covid-19 doar prin colaborare. Acordul demonstrează că Uniunea Europeană se mobilizează şi se uneşte pentru ajutarea cetăţenilor Europei”, a afirmat Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE).