Un inginer zootehnist și o avocată au transformat pasiunea pentru animale într-o afacere de succes. Dețin o fermă modernă, în județul Sibiu
Andreea și Mihai sunt doi tineri fermieri care au transformat pasiunea pentru animale într-o afacere de succes. El este inginer zootehnist și ea avocată, iar amândoi au copilărit la țară. Acum dețin o fermă modernă cu vaci și bivolițe, la poalele Munților Făgăraș, în comuna Cârțișoara, din județul Sibiu.
Andreea și Mihai au copilărit la țară și astăzi duc mai departe tradiția în zootehnie, conducând o fermă Cu peste 1.300 de capete, printre care peste 200 de bivolițe și 400 de văcuțe de carne din rasa Angus, iar carnea și lactatele lor ajung în restaurante selecte din Transilvania.
Ferma lor a fost modernizată cu fonduri europene, depășind 5 milioane de euro, iar tinerii au deprins din copilărie munca la grajduri și pasiunea pentru animale.
Vaci din rasa Angus / FOTO – Caracter ilustrativ
Mihai a devenit fermier-antreprenor și a început mai multe afaceri conexe la Sibiu, informează Știrile Pro TV. A studiat zootehnia și a dezvoltat afaceri pentru a scurta lanțul de aprovizionare: de la procesarea laptelui în unități proprii, la vânzarea directă în băcănia deschisă la Sibiu și în restaurante.
Andreea, deși este avocată, se ocupă și de gestionarea documentelor fermei, iar Mihai și echipa sa se asigură că totul merge conform planului.
În paralel, Mihai a dezvoltat și o parte de catering, dar și un salon de evenimente, iar peste 50 de persoane lucrează la toate afacerile, inclusiv români reveniți în țară.
„Vorbim, discutăm, uite, dacă eu am greșit asta, voi să nu greșiți și tot așa”, spun cei doi.