Valeriu Gheorghiță, despre decesele post-vaccinare din Norvegia: „Vaccinul, din păcate, nu previne decesul din alte cauze”

Publicat: 19 01. 2021, 17:07

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat, marți, că nu s-a stabilit o relație de cauzalitate între vaccinarea împotriva COVID-19 și decesul persoanelor din Norvegia!

„Cred că toată lumea cunoaște această situație din Norvegia. Pot să vă spun că în Norvegia, zilnic, în centrele rezidențiale se înregistrează din nefericire, circa 400 de decese la această categorie de persoane extrem de fragile, persoane cu vârstă peste 80 de ani, persoane cu boli terminale. Trebuie să reamintim că vaccinarea împotriva COVID-19 previne îmbolnăvirea prin COVID-19 și nu previne, din păcate, decesul prin alte cauze, prin alte boli”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de Mediafax.

Medic român din Norvegia, despre decesele a celor 23 de pacienți care au primit vaccinul Pfizer: „Cel mai probabil au murit din cauze naturale”

Alina Carmen Porojnicu, medic oncolog în Norvegia, a precizat la Antena 3, că cel mai probabil moartea celor 23 de bătrâni din Norvegia survine din cauze naturale.

Oficialii norvegieni au transmis vineri că în întreaga ţara 23 de oameni au murit la scurt timp după primirea primei doze de vaccin anti-COVID.

Medic: „300-400 de bătâni mor săptămânal”

„Norvegienii sunt o populaţie cu o stare de sănătate în general foarte bună, iar cei care ajung în căminele de bătrâni sunt de regulă cei foarte bătrâni. În căminele de bătrâni din Norvegia mor săptămânal în jur de 300-400 de astfel de bătrâni. Acum, ceea ce s-a întâmplat este că, Norvegia neavând un număr mare de infectări, situaţia a fost relativ sub control pe perioada întregii pandemii. Strategia Guvernului a fost de a vaccina pe cei mai vulnerabili dintre pacienţi şi atunci au început cu căminele de bătrâni. Pe 14 ianuarie au fost raportate aceste cazuri, 23 de bătrâni care au murit la scurt timp după vaccinare, a declarat medicul la Antena 3.

Anchetă în Norvegia

Autoritățile norvegiene anchetează moartea a peste 20 de bătrâni din aziluri, care au murit la scurt timp după ce au fost vaccinați anti-COVID cu serul Pfizer.

Toți aveau peste 80 și chiar 90 de ani și erau într-o stare de sănătate precară. Agenția Norvegiană a Medicamentului nu confirmă o legătură directă între vaccin și deces.