Adrian Severin: „Rușinea neparticipării ar fi mult mai mică decât rușinea participării”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Severin, fost Ministru al Afacerilor Externe, a vorbit despre alegerea lui Nicușor Dan de a nu participa la evenimentul Davos 2026. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Adrian Severin: „Publicul ăla plătește bilete și plătește participarea cu bani grei. Nu puțini bani, sunt bani mulți. Eu v-am spus, am participat la Crans-Montana. În fine, bani grei care sunt plătiți pentru a participa. De ce ați chema dumneavoastră pe cineva ca domnul Nicușor Dan?”
Invitat la Marius Tucă Show, Adrian Severin a vorbit despre alegerea lui Nicușor Dan de a nu participa la Davos 2026. Întrebat ce înțelege din lipsa lui Nicușor de la eveniment, politicianul a menționat că trebuie privit în ansamblu. Retoric, acesta s-a întrebat cum e să ai un președinte ca Nicușor Dan. Unul dintre argumentele prezentate de Severin care să motiveze lipsa lui Nicușor este acela că poate nu a fost invitat. Acesta se întreabă de ce l-ar invita cineva pe un președinte ca Nicușor Dan la un asemenea eveniment.
„Păi ce înseamnă pentru România să ai un președinte ca Nicușor Dan? De aici trebuie pornit. Deci de aici trebuie să pornim. Nu avem un produs de export, nu e un produs nici pentru uz intern, nici de unică folosință. Dar în fine, asta ni s-a dat, asta iubim. Și eu zic că până la urmă, am și scris… Cred că pe undeva rușinea neparticipării este mult mai mică decât ar fi fost rușinea participării. Argumentele pentru care Nicușor Dan să nu meargă pot fi destule. Primul argument și cel mai simplu este că nu le-a invitat nimeni. Dacă ar fi vrut și e normal, gândiți-vă. Dumneavoastră sunteți, iarăși, un om cu experiența evenimentelor importante. Dacă ați fi fost organizatorul acestui eveniment important, de ce să îl invitați pe Nicușor Dan? Păi, pe scenă trebuia să puneți niște oameni care să dea mesaje, care să fie luptători, care să se vadă, care măcar să creeze emoție în public. Publicul ăla plătește bilete și plătește participarea cu bani grei. Nu puțini bani, sunt bani mulți. Eu v-am spus, am participat la Crans-Montana. În fine, bani grei care sunt plătiți pentru a participa. De ce ați chema dumneavoastră pe cineva ca domnul Nicușor Dan?”, a explicat politicianul.