Dan Dungaciu: „Liderii români au făcut-o dintr-un sentiment de teamă și de cumpărare a protecției personale. Nu îi interesează securitatea românilor”

Publicat: 12 03. 2026, 08:00
Dan Dungaciu: „Liderii români au făcut-o dintr-un sentiment de teamă și de cumpărare a protecției personale. Nu îi interesează securitatea românilor”

Într-o nouă ediție transmisă live de Gândul, profesorul Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, și-a exprimat opinia cu privire la cererea SUA de dislocare a forțelor militare în țara noastră și motivul pentru care aceasta a fost acceptată de către președinte și coaliția de guvernare. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Profesorul Dan Dungaciu susține că clasa politică din România a acceptat cererea de dislocare a forțelor SUA din frică și dintr-o oarecare dorință de protecție, spunând că aceștia intenționează să „cumpere indulgența” Statelor Unite. De asemenea, acesta adaugă faptul că, în perspectivă, aceștia nu s-au gândit deloc la securitatea țării și a românilor, afirmând că, dacă și-ar fi dorit garanții de securitate pentru România, ar fi susținut narativa SUA și în ceea ce privește războiul din Ucraina.

„Ei au făcut-o dintr-un sentiment de frică, de teamă, de autoprotecție, de cumpărare de indulgențe. Nicio legătură cu securitatea României, nicio legătură cu românii. Pentru că, dacă aveau vreo problemă cu securitatea României, cu românii, își asumau poziția americană pe războiul din Ucraina și nu continuau într-o schizofrenie absolută. Astăzi semnăm cu americanii, mâine îl aducem pe Zelenski. Asta-i protecția românilor? Păi, noi trebuie să dăm un mesaj, ca oameni politici, că este nevoie de securitatea și securizarea românilor la mod obiectiv, dar și subiectiv.”