FINANȚARE: EximBank a încheiat un acord financiar în valoare de 70 milioane lei cu Supercom. Fondurile merg către investiții și capital de lucru

Publicat: 08 05. 2021, 15:33
Actualizat: 08 05. 2021, 15:35

EximBank și compania românească Supercom, unul dintre cei mai importanți jucători la nivel național pe piața serviciilor publice de salubritate şi de management al deșeurilor, au încheiat un acord financiar în valoare de 70 milioane lei. Pachetul financiar include atât componente de finanțare, cât și de garantare – plafon pentru emiterea de scrisori de garanție bancară/confort.

Pe partea de finanțare, fondurile vot fi utilizate pentru a acoperi nevoia de lichidități pentru activitatea curentă, dar și pentru a și susține planurile de dezvoltare ale companiei prin credit de investiții.

”Prin structurarea acestei facilități complexe, EximBank își consolidează rolul de instituție financiară dedicată susținerii proiectelor din domenii prioritare ale economiei naționale – precum utilitățile de interes public – și care răspund în același timp obiectivelor stabilite de autorități din perspectiva pactului ecologic european Green Deal”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Banca pune la dispoziție resurse financiare pentru companiile care dezvoltă  modele de afaceri axate pe utilizarea eficientă a resurselor pentru a reduce  impactul asupra mediului, sprijinind inițiativele firmelor locale care contribuie la susținerea unei creșteri  economice pe baze moderne, eficiente și competitive  în vederea îndeplinirii țintelor naționale în domeniu, se arată într-un comunicat al EximBank.

 31 de puncte de lucru în țară

Supercom oferă servicii de colectare, transport, tratare și depozitare deșeuri municipale de la toate categoriile de generatori de deșeuri inclusiv deșeuri abandonate, curățenie și întreținere căi publice și deszăpezire.

Compania are o acoperire largă pe teritoriul României, având o rețea de 31 de puncte de lucru prin care asigură servicii de salubrizare pentru peste 1,5 milioane de locuitori, companii și instituții publice.

Supercom a investit permanent în echipamente noi pentru colectarea şi transportul deșeurilor, precum şi colectarea selectivă a acestora, ridicând standardul industriei de salubrizare publică şi de management al deșeurilor.

Suntem unul dintre cei mai mari operatori din România și avem o obligație față de cetățeni de a investi constant în companie pentru a oferi servicii la cele mai înalte standarde” – Ilie Ionel Ciuclea, președinte Supercom.

Recent, Supercom și-a început activitatea în Cluj, una dintre cele mai active regiuni în promovarea și dezvoltarea proiectelor ecologice. Compania are în plan investiții semnificative pentru dezvoltare, achiziția de echipamente performante și tehnologii specifice industriei care să permită îndeplinirea obiectivelor asumate de România la nivel european.  

Supercom este o companie cu capital 100% românesc și unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România. Compania își desfășoară activitatea în mod sustenabil în București, Cluj, Dâmbovița, Bistrița, Hunedoara, Caraș-Severin, Ilfov, Ialomița și Gorj. Compania și-a început activitatea în 1990 și are 30 de ani de experiență în domeniu.

Oferta EximBank

EximBank este o instituție specializată ce se implică activ în susținerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, care derulează tranzacții internaționale, ori se adresează pieței interne.

Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, ce întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții şi asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea economiei.