VIDEO | Schimbarea modului de viață, o soluție pentru o planetă curată și cu resurse. Gabriela Iordan: ”Zero waste sau cât de simplu putem să nu mai generăm deșeuri”

Publicat: 02 11. 2022, 13:15

This browser does not support the video element.

Conceptul zero waste, adică fără deșeuri, are două componente de bază, fiecare cu un rol bine determinat în viața fiecăruia dintre noi, a explicat ecoprenorul Gabriela Iordan în timpul emisiunii Gândul Green.

Un astfel de stil de viață pune accentul, în primul rând, pe prevenție, spune Gabriela Iordan, iar cel mai bun deșeu, dacă se poate spune așa, este chiar acela pe care nu îl producem niciodată.

Este un stil de viață care pune accentul pe partea de prevenție. Mă gândesc că dacă până acum nu a  rezolvat nimeni partea de management sustenabil al deșeurilor astfel încât să nu mai ajungă la gropile de gunoi, la incinerare și respectiv în natură aceste deșeuri, care cresc vizibil de la  o zi la alta, atunci mă gândesc cum aș putea să fac, în primă fază, să reduc impactul prin a nu genera aceste deșeuri. Cel mai bun deșeu este acela pe care nu-l produc niciodată.

Putem pleca de la un exemplu foarte simplu: cum ar fi ca în toate școlile să avem dozatoare, filtre de apă, conectate la rețeaua municipală și copilul să vină de acasă cu un bidon reutilizabil. Asta înseamnă prevenție, ne gândim cum să punem în funcție o infrastructură care reduce generarea de deșeuri în primă fază. Acesta este cel mai simplu lucru pe care poate să-l facă cineva care-și dorește o viață fără deșeuri”, a explicat Gabriela Iordan.

“Consumăm mai mult decât avem nevoie”

Cealaltă componentă a conceptului zero waste este reducerea consumului, iar deșeurile vegetale se transformă în compost, care ajută la regenerarea solului.

Consumăm mai mult decât avem nevoie. De câte ori nu m-am trezit chiar și eu că arunc ceva din frigider, eu, care sunt atât de conștientă de atâția ani, îmi dau seama cât de greu este să vezi de ce ai nevoie, să-ți faci o listă de cumpărături, să-și faci un plan de rețete pe care să-l pui în aplicare într-o săptămână și să-ți reduci consumul până la a nu arunca nimic din frigider și toate resturile vegetale să meargă la compost.

Este o resursă care ne poate ajuta să regenerăm partea de sol care ne dă efectiv viață și respectiv hrana pe care o mâncăm”, a explicat ecoprenorul Gabriela Iordan.


Citește și: