GÂNDUL LIVE. Dragoș Iliescu, expert în educație: Ne așteptam ca subiectele să fie abordabile. Tot ce ne-a dat educația online a fost liniște | Copiii care erau deja într-o situație de risc au căzut în gol – VIDEO

Publicat: 22 06. 2021, 21:28
Actualizat: 22 06. 2021, 21:30

This browser does not support the video element.

Dragoș Iliescu, expert în educație, invitat al ediției de marți, 22 iunie, a emisiunii Gândul Live, a vorbit despre dificultatea subiectelor de la Evaluarea Națională 2021, precizând că „în ultimii 23 de ani, dificultatea subiectelor de la examenele de clasa a VIII-a a scăzut”. În ceea ce privește decalajul înregistrat la sfârșitul gimnaziului, expertul în educație spune că nu este mult mai mare decât se întâmplă în orice altă țară.

„Copiii au spus că subiectele au fost pentru nivelul tuturor. Ne așteptam ca subiectele să fie abordabile. Știm că este un trend. În ultimii 23 de ani, dificultatea subiectelor de la examenele de clasa a VIII-a a scăzut.

Ce s-a întâmplat la noi, s-a întâmplat peste tot. Când ne uităm la efectele produse de pandemie, decalajul înregistrat la sfârșitul gimnaziului nu este mult mai mare decât se întâmplă în Franța, Finlanda sau orice altă țară”.

Învăţământul online sau la distanţă, o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, potrivit unei cercetări efectuate de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt.

Referitor la studiul mai sus menționat, expertul spune că educația online poate fi eficentă doar când este complementară celei offline. Mai mult, acesta subliniază nevoia ca elevii din clasele primare să participe la educația offline, pentru că  „educația online se adresează elevului autonom”.

„Părinții sunt relaxați pentru că proprii copii nu rămân în urmă, iar ministerul că își face treaba. Asta e tot ce ne-a dat educația online: liniște. Oameni foarte bine documentați au spus: «educația online nu a fost demonstrată că poate fi comparată cu educația ofline». Toate studiile arată că educația online este eficientă când este adjuvantă educației offline. Efectul educației online nu este comparabil cu cel offline, mai mult în clasele primare. Cu cât este mai autonom elevul, cu atât poate învața online.

Toate studiile serioase, efectuate înaintea pandemiei, sugerau acest lucru. Ce arată studiile este că resursele online, alipite celei offline, au un efect extraordinar.

Ce poate face expertul? Poate să pună cifrele pe masă și să spună ce este bine și nu. Politicul trebuie să ia decizia. În momentul în care pui în balanță contractarea virusului, expertul nu poate lua această decizie. Este o chestiune de oportunitate”.

Dragoș Iliescu, expert în educație, spune că studiile arată un decalaj de 18%, produs într-un an de zile, iar consecințele se vor răsfrânge asupra persoanelor din mediile defavorizate.

 „Decalajul înregistrat din mediul urban aproape nu există”

„Ce se întâmplă cu generația din prezent? Arată studiile că avem un decalaj sever, de 7-8%, pentru primele 6 luni, iar pentru un an de zile de 18%, este mult, aproximativ o cincime. Problema nu este în ceea ce privește că, în medie, capacitățile elevilor români au scăzut, ci se produce inegalitate, acolo unde ne doare mai tare, adică în mediile defavorizate. Decalajul înregistrat din mediul urban aproape nu există, pentru că au primit sprijin, mediații.

Copiii care erau deja într-o situație de risc au căzut în gol”.

„Copiii în situații de risc au fost complet pierduți”

„Peste tot în România, sărăcia este cea care ne trage înapoi. Vedem un clivaj bazat pe statutul socio-economic”.

Citește și: GÂNDUL LIVE. Gabriel Chicioreanu, secretar general FNAP-IP: Ministerul Educației are nevoie de subiecte prin care copiii să reușească să treacă mai ușor. Din păcate, în sistemul de învățământ există alergătura după note – VIDEO