GÂNDUL LIVE. Eduard Novak, ministrul Sportului: Eu nu văd cum poate să facă un copil sport cu mască. Avem nevoie de vreo 14-16 ani pentru a avea o Românie mai sănătoasă și mai activă | VIDEO

Publicat: 17 03. 2021, 21:51
Actualizat: 18 03. 2021, 17:08

This browser does not support the video element.

Eduard Novak, ministrul Sportului, a vorbit miercuri la GÂNDUL LIVE despre situația sportului în perioada pandemiei.

El spune că principalul obiectiv al Guvernului în ceea ce privește evenimentele sportive este Euro 2020.

„Noi suntem optimiști că această perioadă va trece. Strategia noastră e pe mai mulți ani și chiar dacă anul acesta va fi unul de handicap, anul viitor probabil vom avea o situație mai bună. Sper că viața noastră se va schimba și vom putea trăi fără măști zilnic. Eu tot timpul mă gândesc că ar putea fi și mai rău. Anul trecut a fost mai rău, acum putem face un pic de sport, nu suntem închiși în case, deci e un progres. Așa că eu o iau așa, sigur, ne zbatem pentru cauze clare, neapărat vrem să schimbăm testele PCR cu antigen, ca să poată să dea drumul pentru sporturi, echipe, copii, fiindcă costurile sunt foarte mari.

Anul acesta pentru noi prioritatea este Euro 2020. Euro 2020 trebuie să iasă foarte bine și trebuie să ne asumăm un procent de spectatori pe stadion, 20-25%. Vom discuta și în Guvern pe tema aceasta, probabil trebuie să aducem un HG special pe Euro 2020. În afară de acest eveniment mai avem și alte sporturi. Avem handbal, avem hochei, care îmi place”, a spus Eduard Novak la GÂNDUL LIVE.

Eduard Novak: Nu pot să văd cum poate un copil să facă sport cu mască

Novak a mai spus că ar putea să participe și la ediția de anul acesta a Jocurilor Paralimpice.

„Am câteva competiții anul acesta, sigur că cele mai importante sunt Jocurile Paralimpice. Credeți-mă, chiar dacă nu o să pot să mă pregătesc, o să mă duc acolo, pentru că este o șansă unică să fii singurul ministru din istorie care și concurează. Cu siguranță nu aceasta ar fi motivația mea, motivația mea este să urc pe podium”, spune el.

Ministrul a mai spus că cei mici nu pot să facă sport cu mască. El adaugă că sistemul ar trebui să îi facă pe copii să le placă sportul.

„Din punct de vedere sportiv, eu nu pot să văd cum poate să facă un copil sport cu mască. În afară de părerea mea ca sportiv, probabil există niște măsurători, calcule care s-au făcut înainte, nu știu. Dar cu siguranță astăzi nu avem -20 de grade. De ce nu se iese în curtea școlii, să se facă o gimnastică acolo, să se facă un joc? Care e diferența? Mai bine stăm afară în curte și facem un joc decât să stăm în sală cu măști.

E o părere personală. Azi a plouat, dar nu plouă în fiecare zi. E o gândire rigidă, în momentul în care copiii mănâncă cu tablete, cu telefoane, nu se mișcă deloc, noi trebuie să predăm sportul astfel încât să fie atractiv pentru ei. Trebuie să îi punem în mișcare, să le placă sportul. În acest sistem e normal că un copil care stă toată ziua cu gadget-uri va simți că e foarte agresiv pentru el acest sistem. De aceea trebuie să implementăm alte activități pentru copii.

Părinții se comportă așa cum le permiți. Că dacă părintele vede că sunt niște activități clare, că aceasta este directiva, este bine, atunci ei acceptă. Nu o să facem niciodată programe care nu s-au mai făcut. Sunt lucruri care se practică în Austria, în Slovenia, în Germania, în Ungaria, peste tot. Și atunci de ce să nu se adapteze? Trebuie să începem cu educația fizică din grădiniță și avem nevoie de mai multe ore. Oră poate să însemne că clasa merge să patineze, să înoate. Fiecare copil ar trebui să știe să înoate în clasele VIII-XII. Sunt bani pentru investiții. Dacă avem strategia, cu siguranță se vor găsi”, a spus Eduard Novak.

Novak: Avem nevoie de 14-16 ani pentru o Românie mai sănătoasă și mai activă

Ministrul a mai spus că este nevoie de 14-16 ani pentru o Românie mai sănătoasă și mai activă. El spune că dacă sistemul va fi mai bine organizat, atunci și părinții își vor încuraja copiii către sport.

„Avem nevoie de doi ani de legiferare, opt pentru infrastructură și încă 4-6 ani, deci vreo 14-16 ani, pentru a avea un sport calculabil și o Românie mai sănătoasă și mai activă. Dacă schimbăm de jos activitatea și sportul românesc va deveni un brand cu rezultate și părinții vor vedea că dacă copilul e talentat merită să stea aici, pentru că va avea o facultate, o să rămână în sistem și poate să trăiască, sigur părinții îi vor sprijini”, a spus Novak la GÂNDUL LIVE.

El mai spune că pregătește un program pentru persoanele cu dizabilități care fac sport și a atras atenția că federațiile și cluburile de stat vor fi obligate să legitimeze și persoane cu dizabilități.

„Programul pentru persoanele cu dizabilități este un proiect extrem de important. În primul rând sunt 500 de medalii de aur puse în joc la Jocurile Paralimpice, aceeași valoare ca Jocurile Olimpice, iar noi nu ne folosim deloc de acest lucru. În primul rând, noi trebuie să le dăm posibilitatea ca ei să facă sport, infrastructura să fie accesibilă, federațiile să preia sportivi paralimpici, de altfel le vom obliga. Cluburile de stat la fel. Noi am putea să fim o putere în Europa pe acest segment”, a mai spus ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Eduard Novak a câștigat pentru România trei medalii paralimpice: două de argint (la Beijing, 2008 și Londra, 2012) și una de aur în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Londra din 2012.