GÂNDUL LIVE. Eduard Novak, ministrul Sportului: Când le convine, federațiile spun că sunt private. Când au nevoie de bani, apelează la MTS. Nu se poate așa | VIDEO

Publicat: 17/03/2021, 19:52
Actualizat: 18/03/2021, 17:07

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a fost invitatul Emmei Zeicescu la ediția de miercuri a GÂNDUL LIVE.

El a povestit cum a luat decizia de a se implica în politică, după ce a câștigat aurul la Jocurile Paralimpice de la Londra.

„Trebuia o nouă provocare. A urmat Federația de Ciclism, dacă tot îmi ardea de provocări, am primit-o. Chiar am intrat în lumea sălbatică a sportului de pe vremea aceea.

Eu sunt aici ca să aduc experiența, disciplina și conștiința mea în sport și sincer, cum niciodată nu am fost în politică și a fost acest moment de alegeri, de coaliție, de momentul perfect în care am simțit că trebuie să fac un pas în sus, eu am condus și Federația de Ciclism, am luat-o de la minus și am adus-o la un nivel foarte bun, financiar, cu toate proiectele în derulare, eu cred că în cariera mea primul pas acolo s-a terminat și am și simțit pe la sfârșit că pot mai mult. Pot să spun că aici mă simt în apele mele”, a spus ministrul.

Eduard Novak: Noi am devenit ca o bancă ce finanțează peste 190 de organizații, fără mari cerințe, obiective, control

Ministrul a făcut și o scurtă analiză a problemelor din sportul românesc și a dat exemplul federațiilor, care atunci când doresc să ia decizii susțin că nu trebuie să dea explicații, dar că atunci când au nevoie de finanțare, ele apelează la Ministerul Tineretului și Sportului.

„De ce am ajuns aici? Am ajuns aici din cauza faptului că suntem pe același sistem dinainte de 1990. Acest sistem producea rezultate până în 2000, că generația din 2000 este produsul sistemului dinainte. Dar, cum s-a politizat prea mult acest minister și s-au schimbat miniștrii unul după celălalt, nimănui nu i-a ars prea mult de probleme. Și efectiv a dispărut controlul asupra organizațiilor: federații, cluburi. Astăzi federațiile spun că sunt private, MTS ce treabă are? Când au nevoie de bani, atunci e altceva. Deci noi am devenit ca o bancă ce finanțează peste 190 de organizații, fără mari cerințe, obiective, control. Și în mare parte fiecare astfel de organizație face ce vrea.

Anul ăsta vreau să avem informații, fiecare federație, fiecare sport, pe ce strategie lucrează, care sunt minusurile, plusurile. Am făcut o Comisie de Performanță care să controleze, să dea directive, obiective pentru antrenori, avem 200 de antrenori care au sub 5 sportivi. În tot acest puzzle mare, piesele sunt aranjate într-un haos total și trebuie puse la loc. Avem nevoie în această familie de oameni dedicați sporturilor, deoarece dacă noi lucrăm cu oameni plictistiți, cum să motiveze ei copiii să stea în sport? Noi avem foarte multe organizații, oameni, persoane, dar noi toți trebuie să emanăm o energie pozitivă. MTS trebuie să fie o organizație respectată. Oamenii aceia trebuie și ei să respecte”, a spus Eduard Novak la GÂNDUL LIVE.

El susține că lucrurile trebuie să se schimbe, iar oamenii din sistem trebuie să aibă altă atitudine. Totodată, Eduard Novak spune că nu îl interesează neapărat dacă schimbările pe care el le propune deranjează sau nu.

„Pe mine nu mă interesează dacă unii sunt supărați că cer așa ceva. Important este că trebuie să punem ordine. Cine se supără, e problema lui. Dar valoarea unui milion de euro de la MTS la o federație nu contează, e ceva normal. Du-te tu în privat și adună un milion de euro. Este foarte greu. Și ești amabil,faci pe placul sponsorului. Dar la MTS e normal, au impresia că noi trebuie să plătim. Nu! Nicio problemă, vrei mai mult, îți dăm, dar vrem să faci așa. Și asta e direcția”, spune ministrul.

Novak: Avem nevoie să schimbăm unele legi pentru ca sportul românesc să evolueze

Ministrul a mai adăugat că este nevoie de modificări în ceea ce privește legislația pentru ca sportul românesc să meargă în direcția corectă.

El spune că Guvernul deja a aprobat elaborarea Strategiei Naționale de Sport.

„Viziunea este următoarea: direcția clară e prima ligă a sporturilor care vor hotărî în următorii 15-20 de ani cine va duce la nivel internațional sportul românesc. Care sporturi? Vom analiza din toate punctele de vedere. De aici vom ști foarte bine câtă infrastructură avem, unde trebuie construit, de câte cluburi avem nevoie, de câți copii avem nevoie, cum vom atrage sportivii prin școli, cluburi? Dacă noi trasăm un obiectiv ca un antrenor să aibă minimum 20 de sportivi, ei vor fi obligați să caute, va fi sarcină de serviciu.

Avem nevoie de modificări legislative. Trebuie să construim strategia, Guvernul a aprobat elaborarea Strategiei Naționale de Sport, semnată de Ministerul Educației, Finanțelor, MApN, Sănătății și MTS. Și atunci acest lucru arată că ne dorim, și ei își doresc și au recunoscut că avem nevoie de o schimbare majoră. Și atunci trebuie schimbate multe. Noi vom trasa ce avem nevoie și, cu implicarea acestor ministere vom modifica aceste legi.

Astăzi, cele mai importante sunt obiectivele, controlul acestor organizații, ca să nu cheltuim banii degeaba, că e foarte ușor să cheltui. Și pe lângă ce v-am spus, trebuie urgent să reorganizăm școlile de antrenori. Trebuie să avem cei mai buni antrenori”, a spus Eduard Novak la GÂNDUL LIVE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”