GÂNDUL LIVE. Ionel Arsene, președintele CJ Neamț: Nu îl voi demite pe managerul Spitalului Județean. Liberalii vor să îl demită pentru a-l aduce înapoi pe fostul manager, patron de pompe funebre / Situația de la Spitalul Județean este disperată | VIDEO

Publicat: 09 10. 2020, 14:28
Actualizat: 09 10. 2020, 15:18
GÂNDUL LIVE. Ionel Arsene, președintele CJ Neamț: Nu îl voi demite pe managerul Spitalului Județean. Liberalii vor să îl demită pentru a-l aduce înapoi pe fostul manager, patron de pompe funebre / Situația de la Spitalul Județean este disperată | VIDEO

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a vorbit vineri, la GÂNDUL LIVE, despre situația de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Declarațiile lui Arsene vin în contextul în care în spațiul public au apărut imagini în care pot fi observați pacienți suspecți de COVID-19 care au fost puși să aștepte chiar și 14 ore în curtea spitalului, prefectul de Neamț solicitând demiterea managerului instituției.

„Nu voi demite managerul. Pe mine nu mă interesează ce spune prefectul, că nu m-a ajutat nimeni în campanie. Nemțenii m-au ajutat în campanie și am câștigat încă un mandat la o diferență foarte mare față de contracandidat. Dar nu asta este important. Actualul manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, doctorul militar Verzea, este un profesionist și un om de mare, mare calitate. Sigur că liberalii și actualul prefect își doresc să îl aducă înapoi manager pe fostul patron de pompe funebre care a fost numit pentru zece zile managerul spitalului și pe care l-am demis imediat ce spitalul a intrat din nou în subordinea Consiliului Județean”, a spus Ionel Arsene la GÂNDUL LIVE.

Ionel Arsene: Situația de la Spitalul Județean este disperată. Avem un spital nou pe care nu îl putem deschide

Arsene a mai explicat că situația de la Spitalul Județean Piatra Neamț este una disperată, nemaifiind locuri disponibile și a adăugat că, deși există un spital în regiune care așteaptă să fie deschis, acesta nu are încă niciun pacient internat pentru că nu au fost emise toate autorizațiile necesare.

„La Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț situația este disperată, la fel ca în majoritatea spitalelor din țară. Avem peste 380 de pacienți pozitivi la Neamț și capacitatea Spitalului Județean este depășită, nu mai avem locuri în spital și eu stau cu un spital modular de 250 de paturi, achiziționat de Consiliul Județean Neamț și de Consiliul Județean Iași și pe care Guvernul României nu vrea să îl deschidă, deși are autorizație de funcționare din 18 septembrie, dată de DSP Iași. La mine la Neamț oamenii stau afară și nu pot să intre în spital pentru că nu mai avem capacitate și stau cu un spital modular modern cu 250 de paturi din care 102 de ATI care stau goale. În Spitalul Județean nu mai avem niciun loc. În Triaj și peste tot este efectiv plin. Dar am văzut situația asta și la Cluj. La Iași, de asemenea sunt oameni care stau sub cerul liber”, a mai spus Arsene la GÂNDUL LIVE.

Arsene: Dacă până luni nu vom primi autorizație, voi face plângere penală pe numele lui Nelu Tătaru

Ionel Arsene a adăugat că, în cazul în care ministrul Sănătății nu va semna până luni documentele necesare deschiderii spitalului, îi va face plângere penală acestuia.

„Să vedeți cinismul acestei situații. De peste 40 de zile noi am făcut adresă către Ministerul Mediului și către cei de la Apele Române și către ISU să ne emită autorizație de mediu. Și ce credeți? Alaltăieri a venit adresă de la Mediu în care scrie că nu este nevoie de autorizație. Păi și atunci de ce mă ții, domnule, de 40 de zile închis cu spitalul ăla dacă nu e nevoie de autorizație? M-au ținut politic, pentru că a fost campanie, iar domnul Alexe era contracandidatul președintelui Consiliului Județean de la Iași și nu voia ca omul să deschidă spitalul. Oamenii ăștia nu înțeleg că nu putem să jucăm politic cu sănătatea oamenilor. Niciodată. Spitalul e gata, cu organigramă, stat de funcții, tot, mai așteptăm doar un aviz de la ministrul Sănătății, iar asta o facem din data de 18 septembrie.

Dacă până luni nu primim această semnătură pentru a deschide spitalul de la Lețcani, voi discuta cu juriștii de la CJ și voi face plângere penală ministrului Sănătății și tuturor celor care țin închis acest spital pentru abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor. Nu putem să jucăm politic la nesfârșit sănătatea oamenilor. Eu vin de la spital acum și avem trei ambulanțe pline de pacienți, abia reușim să îi triem, am făcut adresă către CJSU să vină să îmi pună două corturi militare acolo. Situația e disperată și stăm cu un spital pe care am dat 14 milioane de euro închis. Am încercat să dau telefoane, dar îmi răspunde la telefon domnul Tătaru? Domnul Tătaru când a venit la Neamț mi-a pus manager de spital un patron de pompe funebre. E de noaptea minții. Atât au găsit liberalii. Eu imediat ce am luat înapoi în subordine spitalul am pus un medic militar pe care ei vor să mi-l dea jos”, a mai spus Arsene.