GÂNDUL LIVE. Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului: „Sunt peste 130.000 de angajatori din mediul privat care au semnat o Cartă a Diversității pentru a angaja persoane cu dizabilități” – VIDEO

Publicat: 19 05. 2021, 22:43

This browser does not support the video element.

Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului, a vorbit în cadrul ediției GÂNDUL LIVE , de miercuri, despre modificarea unui articol discriminatoriu  la adresa persoanelor cu dizabilități  de către CCR, care reprezintă un pas în vederea eliminării interdicției de a-si exercita drepturile.

Turza spune că reforma în ceea ce privește legislația persoanelor cu dizabilităti este una dintre cele mai mari ale României post-comuniste.

„Avem niște germeni de speranță. O spun foarte asumat, deși problemele dizabilității sunt foarte complexe, iar reforma necesită conținut, timp și resurse. La nivel de Guvern, avem un mandat care, în atenție persoanelor cu dizabilități reprezintă un mesaj foarte important. Reforma legislativă este una foarte importantă, una dintre cele mai mari ale României post-comuniste”.

„Anul trecut, am reușit să convingem CCR să modifice un articol extrem de discriminatoriu la adresa persoanelor cu dizabilități, care îi obligă să fie puși sub interdicție pe cei cu dizabilitate mentală, să nu mai aibă niciun drept să se căsătorească, să muncească etc. CCR a declarat, anul trecut,  acest articol neconstituțional și am constituit un grup interministerial să modificăm Codul Civil și Codul de Procedură Civilă, să aducem o nouă reglementare prin care să aducem suportul în luarea deciziei, adică persoanele cu dizabilități să își exprime voința”, a declarat Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului, în cadrul ediției GÂNDUL LIVE.

Până acum, tot ceea ce presupunea o afectare mentală intra sub punerea interdicției, ceea ce înseamna o plajă mare cu persoane cu dizabilități. Noi le redăm dreptul de muncă, de servicii de sprijin.

„Sunt zeci de mii de oameni care nu pot face o muncă, pentru că sunt puși sub interdicție”

„Va duce la o schimbare de mentalitate a angajatorilor. Vom forța realitatea socială să recunoască drepturile depline ale persoanelor cu dizabilități”.

Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului, vorbit despre un demers realizat de angajatorii din mediul privat care are ca scop să faciliteze dreptul la muncă a persoanelor cu dizabilități.

„Sunt peste 130.000 de angajatori din mediul privat care au semnat la o Carta a Diversității care lucrează să își adapteze mediul pentru a angaja persoane cu dizabilități”.

„Lucrurile încep să se miște. Reformele în zona socială cer timp. Noi toți trebuie să facem un salt în societate”.

Citește și: GÂNDUL LIVE. Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului: „În familiile din România încă se întâmplă educația cu forța” – VIDEO