Axios: Trump, „foc și pară” pe Netanyahu: „Ce naiba faci? Ești nebun de legat!”. Escaladarea conflictului din Liban amenință negocierile cu Iranul

Publicat: 02 06. 2026, 11:10

O discuție telefonică tensionată între președintele Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi avut loc pe fondul escaladării operațiunilor militare din Liban. Potrivit Axios, liderul de la Casa Albă și-a exprimat furia față de planurile Israelului, temându-se că acestea ar putea afecta negocierile cu Iranul.

O convorbire telefonică purtată luni între președintele Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a transformat într-un schimb dur de replici, pe fondul intensificării operațiunilor militare israeliene în Liban, potrivit unor surse citate de Axios.

Netanyahu, război deschis cu Trump

Conform publicației americane, liderul de la Casa Albă s-a arătat extrem de nemulțumit de modul în care Israelul gestionează conflictul cu Hezbollah și de riscul ca acțiunile militare să compromită negocierile aflate în desfășurare între Statele Unite și Iran. Sursele citate de Axios susțin că Donald Trump l-a criticat direct pe Benjamin Netanyahu pentru ceea ce consideră a fi o escaladare excesivă a situației de securitate din Liban.

„Ești nebun de legat. Ai fi în închisoare dacă nu eram eu. Eu îți salvez pielea. Toată lumea te urăște acum. Toată lumea urăște Israelul din cauza asta”, i-ar fi spus Donald Trump premierului israelian, potrivit unui oficial american care a relatat conținutul discuției.

O altă sursă familiarizată cu dialogul a declarat că liderul american era vizibil furios și că, la un moment dat, a ridicat tonul în timpul conversației.

„Ce naiba faci?”, i-ar fi reproșat Donald Trump lui Benjamin Netanyahu, potrivit aceleiași surse.

Casa Albă, îngrijorată de impactul asupra negocierilor cu Iranul

Potrivit oficialilor citați de Axios, una dintre principalele preocupări ale administrației americane este posibilitatea ca extinderea conflictului din Liban să afecteze negocierile dintre Washington și Teheran. În aceeași zi, Iranul avertizase că ar putea renunța la dialogul cu Statele Unite dacă operațiunile militare israeliene continuă să se intensifice.

Sursele susțin că Donald Trump a intervenit pentru a bloca un posibil atac israelian de amploare asupra Beirutului, argumentând că o astfel de acțiune ar izola și mai mult Israelul pe plan internațional și ar complica eforturile diplomatice din regiune.

De asemenea, oficiali americani au declarat că liderul de la Casa Albă și-a exprimat nemulțumirea față de numărul mare de victime civile provocate de operațiunile militare și față de tacticile folosite împotriva unor comandanți ai Hezbollah.

Netanyahu: „Poziția noastră rămâne aceeași”

După convorbirea cu președintele american, Benjamin Netanyahu a transmis că Israelul își menține poziția și va continua să răspundă atacurilor lansate de Hezbollah. Premierul israelian a precizat că i-a explicat lui Donald Trump că armata israeliană va lovi ținte din Beirut dacă gruparea susținută de Iran nu încetează atacurile asupra teritoriului israelian.

„Poziția noastră rămâne aceeași”, a transmis Benjamin Netanyahu într-o declarație publică.

Cu toate acestea, un oficial israelian citat de Axios a afirmat ulterior că Israelul nu mai intenționează, în prezent, să desfășoare atacuri asupra unor obiective Hezbollah din capitala Libanului.

În paralel, Donald Trump a încercat să transmită un mesaj de calm privind negocierile cu Teheranul, scriind pe platforma Truth Social că discuțiile dintre Statele Unite și Iran „continuă, într-un ritm rapid”.

Potrivit Axios, proiectul de memorandum negociat între Washington și Teheran include și prevederi privind încetarea confruntărilor din Liban, aspect care a reprezentat una dintre principalele surse de tensiune dintre Casa Albă și guvernul israelian în ultimele săptămâni.


Recomandarea autorului