🚨 Bilanțul devastator al violențelor din Franța din aceste weekend. Străzi întregi „măturate” de protestatari. Manifestațiile continuă și astăzi

Publicat: 18 10. 2026, 19:17
Actualizat: 18 10. 2026, 21:17

Pe 17 octombrie s-au desfășurat mari proteste în șase țări din Europa împotriva creșterii costurilor vieții. Manifestațiile care trebuiau să fie pașnice au degenerat în violențe, ciocniri cu forțele de ordine, distrugeri și arestări.

Protestele continuă și azi, la o intensitate mai scăzută în Portugalia, Spania, Franța și Italia. Emmanuel Macron a declarat că toți protestatarii care au comis violențe și distrugeri vor fi „trași la răspundere”. Președintele francez se adresa națiunii franceze duminică, la ora 20:00, potrivit The Guardian.

Premierul italian  Giorgia Meloni îi denunță pe „huliganii” care au comis distrugeri. În Lisabona și Porto, sute de corturi sunt încă instalate de activiștii care protestează împotriva creșterii costurilor chiriilor și scumpirii locuințelor.

 

Bilanțul din Franța. 2000 de arestări, 1 mort, sute de răniți

În Franța, considerată epicentrul protestelor din Europa de ieri, continuă protestele studenților și elevilor care solicită schimbări urgente în școlile de stat. Simultan, din 15 septembrie 2026, sunt în desfășurare și protestele împotriva scumpirii carburanților. Pe 17 octombrie, rapoartele inițiale arătau că 500.000 de oameni au participat în total la protestele desfășurate în 110 orașe ale Franței.

France24 susține că au fost în total 800.000 de protestatari, inclusiv studenți, elevi, muncitori feroviari și membri ai mișcării „Vestele Galbene” a luat parte la proteste.

Premierul Sebastien Lecornu raportează că 1.200 de protestatari violenți au fost arestați și 150 de polițiști au fost răniți. Ultimele rapoarte prezentate de ministrul de Interne al Franței arată că peste 500 de polițiști, jandarmi și pompieri au fost răniți.

O clădire istorică a fost incendiată

Până la această oră sunt raportate mai mult de 2.000 de arestări, potrivit Reuters. Numai la Paris au fost arestate 855 de persoane. Clădiri ale instituțiilor publice, garduri, semafoare, tomberoane și vehicule au fost distruse. Mai multe magazine au fost jefuite.

Clădirea istorică Hotel de Ville, primăria orașului din Limoges, a fost distrusă în urma unui incendiu provocat de protestatari. Duminică seară, președintele francez Emmanuel Macron, va ține un discurs adresat națiunii după cele mai violente proteste din Franța din ultimii ani. Până acum a fost raportat un singur deces: un manifestant care a murit în urma unui stop cardiac.

 

Giorgia Meloni acuză huliganii care au deturnat protestele din Milano,

 

Proteste la scară largă au fost desfășurate și în Milano, al doilea cel mai mare oraș al Italiei, unde oamenii și-au exprimat nemulțimirile față de scumpiri.Premierul Italiei Giorgia Meloni a spus că cetățenii italieni au dreptul să protesteze, dar nu au dreptul să dea foc orașelor.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Meloni a afirmat că „huliganii” au profitat de proteste pentru a semăna „haos”, a ține întregi orașe ostatice și a ataca forțele de ordine. 50 de oameni au fost arestați.

Protestele cu corturile continuă în Portugalia și Spania

În Porto, în jurul statuii regelui Pedro al IV-lea, sute de oameni au cântat azi noapte cântece și și-au strigat nemulțumirile. Pe 15 octombrie au avut loc ciocniri violente între polițiști și protestatari.

„Clasa socială a Portugaliei care plătește taxele care mențin țara în funcțiune este sub asalt și își pierde drepturile, în special dreptul la locuință. Suntem aici cu toții să încercăm să le explicăm guvernanților că ne sufocăm.”, a spus Elena Costa, un asistent social  de 46 de ani, pentru The Guardian.

 

 

În Piața Rossio din Lisabona, alte sute de protestatari s-au adunat noaptea, după un marș cu mii de oameni. Corturile sunt și acum instalate în Lisabona și Porto.În desfășurare sunt și protestele din Spania împotriva scumpirii locuințelor. Valul de proteste și mitinguri a debutat din 23 septembrie 2026 și durează de 3 săptămâni și 4 zile. O grevă națională este programată să aibă loc pe 11 noiembrie, cu două săptămâni și jumătate înainte de alegerile parlamentare anticipate din 29 noiembrie.


Sursa Foto: Profimedia