Celebra actriță Brooke Shields, din Laguna Albastră, mărturii teribile. „Am fost violată. Îmi era frică să nu fiu sufocată”

Publicat: 21 01. 2023, 10:05
Brooke Shields, din Laguna Albastră, mărturii teribile. „Am fost violată” / Sursa FOTO: YouTube

Mărturii teribile făcute de Brooke Shields, una dintre cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Cunoscută mai ales pentru rolul din Laguna Albastră, vedeta a dezvăluit că, la începutul carierei, a fost violată.

Într-un documentar difuzat în avanpremiera Festivalului de Film de la Sundance, din SUA, Brooke Shields a făcut public un secret pe care-l ținea ascuns de zeci de ani.

În filmul Pretty Baby, din 1978, tânăra actriță, care pe atunci era un fotomodel apreciat, a fost violată.

Brooke Shields: „A fost ca o bătaie”

Brooke Shields nu a dorit să spună cine a fost agresorul. Ea a povestit că, la scurt timp după absolvirea facultăţii, s-a întâlnit cu bărbatul respectiv crezând că vor discuta despre participarea la un casting pentru un film. În schimb, a fost dusă la hotel, acolo unde a avut loc violul.

„A fost ca o bătaie. Îmi era frică să nu fiu sufocată sau ceva de genul ăsta. Nu m-am chinuit prea mult. Eu nu am făcut-o. Eram complet împietrită. Am crezut că «Nu»-ul meu ar fi trebuit să fie suficient. Şi m-am gâdnit doar: «Rămâi în viaţă şi pleacă» – Brooke Shields

Imediat după, i-a povestit unui prieten tot ce s-a întâmplat. „Este viol”, a zis acesta, însă actrița nu a dorit să depună plângere. „Nu sunt pregătită să cred asta”, a reacționat Brooke Shields.

Mișcarea #metoo a zguduit Hollywoodul

Destăinuirile făcute de Brooke Shields sunt ultimele din valul #metoo, care a zguduit lumea Hollywoodului.

La vârsta de 10 ani, Brooke Shields a participat la o ședință foto nud, iar după numai un an, juca rolul unei fete prostituate în filmul Pretty Baby. Azi, la 57 de ani, actrița spune că acesta este „momentul potrivit” din viaţa ei să-și spună cel mai teribil secret.

Brooke Shields este una dintre cele mai cunoscute și frumoase actrițe de la Hollywood. A jucat în filme ca „Blue Lagoon”, „Pretty Baby” şi „Endless Love”.