CRIZĂ DE CANABIS în Canada, la două zile de la legalizare. Reacția unei femei care a fumat pentru prima dată

Publicat: 19 10. 2018, 16:01

După ce sute de canadieni au ieșit pe străzi pentru a sărbători legalizarea marijuanei și au făcut cozi la magazine, în unele zone din țară nu se mai găsește cannabis de cumpărat.

Alexandre, un tânăr de 30 de ani, a stat miercuri în Montreal șapte ore la coadă pentru marijuana, dar n-a mai apucat. Clienții au fost rugați să plece, iar Poliția a intervenit pentru a dispersa mulțimea, informează Metro.

„A fost foarte frig, un iad. Dar ne-am distrat oricum, am intrat în vorbă cu oamenii și am împărțit jointuri. Nu am mai fumat până acum, dar din moment ce este o zi istorică pentru Canada, m-am gândit să încerc. Dumnezeule, e bombă!”, spune Genevieve, în vârstă de 41 de ani, care a stat la coadă să își cumpere marijuana și s-a întors joi să-și mai cumpere.

Doritorii au fost avertizați că timpul de livrare a comenzilor online poate să ajungă și la cinci zile, în condițiile în care poștașii amenință cu o grevă săptămâna viitoare.

De exemplu, într-unul dintre cele mai mici state din Canada, Noua Scoție, în prima zi s-a vândut marijuana în valoare de peste 660.000 de dolari canadieni.

Crize de canabis s-au mai înregistrat în Newfoundland și Labrador, dar și în teritoriul Nunavut din zona Arctică. În Ontario, cea mai populată provincie din Canada, au fost procesate în primele ore de la legalizare 38.000 de comenzi de marijuana în valoare de 750.000 de dolari, în timp ce în Quebec au fost 42.000 de comenzi atât online, cât și la magazine, depășind toate așteptările.

Unii tineri au fost șocați de prețurile relativ ridicate, de la 5 dolari canadieni (16 de lei) pe gram în Quebec la 18 dolari canadieni (56 de lei) în Saskatchewan (centrul Canadei). Înainte de a fi legalizată, prețul mediu pe piața neagră pentru un gram era de 6,79 dolari canadieni (19 lei).

După două zile, magazine din mai multe provincii au început să raporteze că au rămas fără marijuana. Statisticile oficiale spun că până la finalul anului 5,4 milioane de canadieni vor cumpăra marijuana legal.

Foto: Hepta