Încă o moarte SUSPECTĂ în Rusia. Fotograful care a realizat o poză devenită simbol al protestelor din 2021 a decedat

Publicat: 17 02. 2024, 17:31

Fotograful rus Dmitri Markov a încetat din viață la doar 41 de ani, transmite presa locală care citează persoane apropiate acestuia.

Markov a devenit cunoscut după ce a început să surprindă imagini din viața de zi cu zi din Rusia, iar o fotografie cu un ofițer de Poliție mascat aflat sub un portret al lui Vladimir Putin a devenit un simbol al protestelor din 2021 față de situația lui Alexei Navalnîi, scrie Digi24.

Markov a realizat fotografia cu polițistul mascat în februarie 2021, într-o secție în care a ajuns după ce a fost ridicat de la proteste.

Fotografia a fost vândută pentru 2 milioane de ruble (21.760 de dolari) în cadrul unei licitații online, iar banii obținuți au fost donați oamenilor arestați sau amendați în timpul mitingurilor de susținere a lui Navalnîi. Markov, fotograf și activist, s-a născut în 1982 la Pușkino, în apropiere de Moscova. El fusese în timpul vieții sale dependent de droguri. Acesta a făcut voluntariat într-un orfelinat și apoi a lucrat în cadrul unei organizații caritabile care ajută persoanele cu dizabilități.

Atât Markov, cât și Navalnîi, au murit în aceeași zi, notează presa rusă.

Moarte suspectă și în cazul lui Alexei Navalnîi

Cel mai important lider al opoziției din Rusia din ultimul deceniu, Alexei Navalnîi, a murit în închisoare, relatează agențiile de presă ruse, citând serviciul penitenciar.

„Deținutul A. Navalny s-a simțit rău după o plimbare și și-a pierdut aproape imediat cunoștința la colonia corecțională nr. 3 pe 16 februarie”, a anunțat serviciul penitenciar din Rusia.

Imediat au sosit lucrătorii medicali ai instituției și au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, care nu au dat un rezultat pozitiv, conform unui informări transmise de penitenciar.

Citește mai mult…

Citiți AICI REACȚII INTERNAȚIONALE | UE atribuie ”regimului rus” responsabilitatea pentru moartea lui Navalnîi/ Ucraina cere tragerea la răspundere a lui Putin

Sursa foto: Instagram