Inundații catastrofale în Spania: o femeie a murit lângă Barcelona, mai multe școli au fost închise. Alertă roșie de ploi torențiale în Mallorca și Valencia

Publicat: 19 10. 2026, 09:23
Inundații în Spania - Foto: X - captura foto

Spania se confruntă cu un nou episod de ploi torențiale și inundații devastatoare care au provocat deja moartea unei femei lângă Barcelona. Autoritățile spaniole au emis o alertă roșie în Mallorca și Valencia, au închis școli și au suspendat transporturile. Guvernul de la Madrid a trimis armata în zonele afectate.

Spania se pregătește luni, 19 octombrie, pentru cel mai intens episod al unei furtuni mediteraneene care a provocat deja inundații în mai multe regiuni ale țării. Străzi transformate în râuri, mașini parțial scufundate, locuințe inundate și turiști blocați sunt doar câteva dintre consecințele ploilor torențiale care au lovit Peninsula Iberică și Insulele Baleare în weekend, potrivt Reuters.

Furtuna a făcut și o victimă. O femeie care a căzut sâmbătă într-un curs de apă din localitatea Cabrera de Mar, situată la aproximativ 25 de kilometri nord-est de Barcelona, a fost găsită moartă în mare, potrivit pompierilor din Catalonia.

Sursa video – X/@volcaholic1

În fața riscului unor precipitații extreme, Agenția Meteorologică Spaniolă (AEMET) a emis cod roșu, cel mai ridicat nivel de avertizare, pentru insula Mallorca și regiunea Valencia, avertizând asupra unui „pericol extraordinar”.

Valencia se numără printre zonele cele mai vulnerabile, după inundațiile catastrofale din 2024, considerate cele mai grave produse în Spania în ultima generație.

Școli închise, trenuri suspendate și zboruri afectate. Armata intervine în Insulele Baleare

Autoritățile regionale din Insulele Baleare au decis suspendarea cursurilor în școlile din Mallorca, Ibiza și Formentera, în timp ce transportul feroviar local din Valencia a fost oprit până la noi dispoziții.

Locuitorii din Valencia și de pe insulele Ibiza și Formentera au primit avertizări direct pe telefoanele mobile, prin care li s-a cerut să evite deplasările neesențiale și să respecte recomandările serviciilor de urgență.

Situația este deosebit de dificilă în Ibiza, unde ploile au transformat mai multe drumuri în întinderi de apă noroioasă. Autoturismele au rămas parțial scufundate, iar zonele turistice, cunoscute pentru viața de noapte, au fost aproape pustii.

Sursa video – X/@Valencia_WX

Accesul pe drumul principal către aeroportul din Ibiza a fost întrerupt, iar traficul aerian a suferit perturbări importante. Potrivit operatorului aeroportuar Aena, cel puțin cinci zboruri au fost anulate și alte 16 au fost redirecționate.

Pentru sprijinirea echipelor locale, armata spaniolă a mobilizat o unitate militară de intervenție în situații de urgență, trimisă de pe continent în Ibiza și Mallorca.

Serviciile de urgență din Valencia, Catalonia, Andaluzia și Insulele Baleare au înregistrat sute de solicitări, de la evacuarea apei din locuințe și degajarea drumurilor până la intervenții pentru îndepărtarea copacilor doborâți de furtună.

Zeci de operațiuni de salvare în Andaluzia

Fenomenele extreme au afectat și sudul Spaniei. În provincia Almeria, serviciile de urgență au raportat mai multe persoane izolate de viituri și 37 de operațiuni de salvare desfășurate începând de sâmbătă.

Un incident periculos s-a produs și în apropiere de Malaga, unde zece persoane au rămas blocate într-un tunel de pe o promenadă de la malul mării, după creșterea rapidă a nivelului apei. Pompierii au reușit să le salveze.

Intensitatea furtunilor mediteraneene este favorizată de temperaturile ridicate ale apei mării. Potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice contribuie la agravarea episoadelor de precipitații extreme, deoarece apele mai calde sporesc evaporarea și cantitatea de umiditate disponibilă în atmosferă.

Acest mecanism poate amplifica ploile torențiale caracteristice toamnei în estul Spaniei, deși intensitatea fiecărui episod depinde și de condițiile atmosferice locale.

AEMET a anunțat săptămâna trecută că Spania a înregistrat cea mai caldă lună septembrie de la începutul măsurătorilor meteorologice, în 1961, temperaturile neobișnuit de ridicate prelungind condițiile de vară cu încă o lună.