Regatul Unit simulează o uriașă pandemie. Forțele britanice s-au luptat cu un virus care provine de la porci și ucide în principal copii
Regatul Unit a desfășurat, în această toamnă, Exercițiul Pegasus, cea mai mare simulare de pandemie a țării din aproape un deceniu și primul său exercițiu național de urgență de la Covid-19, relatează The Telegraph. Exercițiul a fost încheiat luna trecută și a implicat participarea miniștrilor, activarea COBRA și fiecare departament guvernamental major. La simulare au luat parte toate națiunile descentralizate.
Virusul care omoară copii
Participanții s-au confruntat cu o tulpină fictivă nouă de enterovirus D68 (EV-D68) care își are originea pe insula imaginară Musiyana din sud-estul Asiei. Spre deosebire de Covid-19, virusul simulat a ucis în principal sugari, copii și adolescenți, provocând insuficiență respiratorie, umflarea creierului și paralizie ocazională.
Exercițiul în trei faze a început în septembrie, când, potrivit simulării s-a răspândit în regiuni din Asia. A progresat în octombrie până la o pandemie declarată de OMS, cu închiderea școlilor, tensiune în spitale și proteste stradale împotriva distanțării sociale, apoi a escaladat în noiembrie până la carantină națională, închiderea afacerilor neesențiale, interdicții de călătorie și temeri legate de penuria de alimente din cauza unei potențiale infectări a efectivelor de porci.
Miniștrii implicați în exercițiu au fost nevoiți, inclusiv, să participe la „jocuri de război” pentru a gestiona proteste stradale fictive legate de distanțarea socială, conform informațiilor publicate de Telegraph. Miniștrii au testat atât decizii de limitare a răspândirii virusului, cât și de atenuare a acestuia, inclusiv dacă restricțiile timpurii de călătorie ar putea ține virusul departe de Marea Britanie.
Exercițiul Pegasus a fost desemnat un exercițiu național de urgență „De nivel 1”.
Cum s-a desfășurat simularea
În Faza 1, participanților li s-a spus că un focar al unui nou enterovirus a apărut pe insula fictivă „Musiyana” din Asia de Sud-Est și că acesta se răspândise deja în Malaezia și Singapore.
Focarul a apărut în urma unui „festival culinar” local, un copil murise pe 17 septembrie, iar virusul era „considerat a avea potențial pandemic”.
În faza a doua a simulării, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat oficial o pandemie, școlile au fost închise, iar spitalele au început să fie supuse unor presiuni. Au izbucnit și proteste împotriva distanțării sociale.
COBRA a fost informată că, la fel ca virusul Covid, și acesta se poate răspândi prin aerosoli și picături respiratorii și că „răspândirea asimptomatică nu poate fi exclusă”.
În Faza 3, a fost declarată o carantină națională și s-a ordonat închiderea afacerilor neesențiale. Au existat, de asemenea, temeri că virusul – despre care se crede că este transmis de porci – ar putea provoca și penurii de alimente dacă efectivele de animale din Regatul Unit s-ar infecta.
Ce este virusul EV-D68
Adevăratul EV-D68 este un virus respirator izolat pentru prima dată în California în 1962, care a câștigat teren la nivel mondial. Pe lângă boli respiratorii și meningită, poate provoca o paralizie asemănătoare poliomielitei la copii, cunoscută sub numele de paralizie flască acută.
Sir Peter Horby, directorul Institutului de Științe Pandemice de la Universitatea Oxford, a declarat: „Alegerea unui enterovirus este o alegere bună, deoarece este o posibilitate reală cu riscuri reale, dar este diferită de ceea ce am văzut până acum.”
Exercițiul a urmat constatărilor anchetei Covid, conform cărora planurile de dinainte de 2020 se concentrau doar pe gestionarea numărului mare de decese, mai degrabă decât pe prevenire, și că închiderea școlilor „a oprit copilăria obișnuită”. Lecții din Pegasus vor fi publicate anul viitor.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: