Mișcare strategică pe ruta petrolului. Germania, pregătită să trimită nave militare în Strâmtoarea Ormuz, în anumite condiții
Germania analizează trimiterea de nave de deminare în Strâmtoarea Ormuz, într-un context în continuare tensionat între SUA și Iran. Decizia depinde de condiții stricte și ar putea fi discutată la nivel înalt cu liderii europeni la Paris.
Germania transmite un semnal clar privind implicarea sa în securitatea maritimă globală, anunțând că este pregătită să contribuie la deblocarea traficului din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, scrie Politico.eu.
Potrivit oficialilor de la Berlin, contribuția ar putea include trimiterea de nave specializate în deminare sau misiuni de recunoaștere maritimă, însă doar în cadrul unei operațiuni internaționale bine definite.
Subiectul urmează să fie analizat vineri la Paris, într-o reuniune între lideri europeni de prim rang: Friedrich Merz, Emmanuel Macron, Keir Starmer și Giorgia Meloni.
Un oficial german a precizat că guvernul federal este „pregătit să aducă o contribuție germană la asigurarea libertății de navigație”, inclusiv prin operațiuni de deminare.
Ce condiții pune Germania
Cancelarul Merz a transmis că Berlinul nu va acționa fără garanții solide. Printre condițiile esențiale se numără existența unui armistițiu stabil, un mandat internațional, de preferință sub egida Organizația Națiunilor Unite, și aprobarea oficială a guvernului german și a Bundestagului.
„Suntem fundamental pregătiți”, a transmis Merz, dar a avertizat că Germania este încă „departe” de o decizie finală.
Reacția Berlinului vine pe fondul unui armistițiu fragil între Statele Unite și Iran, care, până acum, nu a reușit să stabilizeze complet situația din regiune.
Amintim că Iranul a blocat traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, după ce SUA și Israel au lansat un atac de amploare asupra regimului de la Teheran, escaladând tensiunile și așa mari din Orientul Mijlociu.
În ultimele săptămâni, președintele Donald Trump a cerut de mai multe ori aliaților NATO să acționeze rapid pentru deblocarea situației din Ormuz, solicitând angajamente în „câteva zile” după întâlnirea cu Mark Rutte, însă mai multe state aliate au adoptat o poziție prudentă, evitând implicarea directă fără consultări extinse.