„Orban, afară!”. 25.000 de oameni au manifestat la Budapesta împotriva premierului – GALERIE FOTO

Publicat: 18 11. 2014, 10:20

Această „Zi a indignării” a fost ultima dintr-o serie de manifestații care au început luna trecută contra unui proiect de lege privind taxarea utilizatorilor de Internet în Ungaria.

Pus sub presiune și aspru criticat de Washington și Bruxelles, Orban a anunțat la sfârșitul lunii octombrie retragerea acestui proiect de lege controversat.

Sursa: AFP / Mediafax Foto

Potrivit unui fotograv al AFP, la manifestația au participat aproximativ 25.000 de persoane, care au scandat „Orban, afară!”.

„Nu vrem ca Orban să ne împingă în brațele (președintelui rus Vladimir) Putin și ale Rusiei. Suntem un stat din cadrul Uniunii Europene și vrem să rămânem acolo”, a declarat unul dintre manifestanți, Balint Farkas, un student în vârstă de 26 de ani.

Sursa: AFP / Mediafax Foto

După dispersarea manifestanților, câteva mii de persoane au rămas pe loc.

Unii indivizi au încercat să pătrundă în Parlament, fapt ce a provocat confruntări cu forțele de ordine. Sute de polițiști au fost mobilizați la intrarea în clădire.

Alte peste 20 de manifestații de „indignare”, dar de o amploare mai mică, au fost organizate, de asemenea, luni pe teritoriul întregii țări.

Sursa: AFP / Mediafax Foto

Renunțarea la taxa pe internet, după manifestațiile din octombrie, constituie unul din rarele eșecuri ale premierului Orban după venirea sa la putere în 2010.

Săptămâna trecută, aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta pentru a cere demisia șefului serviciului fiscal din Ungaria căreia i s-a refuzat intrarea în Statele Unite din cauza unor acuzații de corupție.

Sursa: AFP / Mediafax Foto

Viktor Orban, care a fost ales în 2010 și a câștigat alegerile legislative din aprilie, suscită numeroase critici în Europa și în Statele Unite pentru reformele sale, considerate drept liberticide de către criticii săi.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro

Sursa: AFP / Mediafax Foto

Sursa: AFP / Mediafax Foto

Sursa: AFP / Mediafax Foto

Sursa: AFP / Mediafax Foto