Promisiunea făcută de SUA. „Nu va afecta sprijinul pentru Ucraina” / Soarta Kievului se decide la întâlnirea de la Bruxelles

Publicat: 10 10. 2023, 20:19
Promisiunea făcută de SUA. „Nu va afecta sprijinul pentru Ucraina” / Sursa FOTO: picryl.com

Statele Unite promit să sprijine în continuare Ucraina, chiar dacă vor fi nevoite să suplimenteze ajutorul militar acordat Israelului, în urma loviturilor recente întreprinse de Hamas.

Ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith, a transmis că în niciun moment nu s-a pus problema redirecționării armelor promise Kievului către Tel Aviv.

„Statele Unite vor fi capabile să…”

În ce priveşte chestiunea de a şti dacă sprijinul american către Israel poate afecta sau nu sprijinul american pentru Ucraina, nu anticipăm nicio problemă pe acest subiect.

Cred că Statele Unite vor fi capabile să rămână concentrate pe parteneriatul şi angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului şi să ne ţinem, în acelaşi timp, angajamentele şi promisiunea de a continua să susţinem Ucraina”, a spus Julianne Smith, în ajunul unui consiliu al miniştrilor Apărării din statele NATO, citată de Kyiv Post.

„Cred că accentul va fi pus mai degrabă pe apărarea antiaeriană şi pe muniţii, dar nu am nicio îndoială că ucrainenii vor formula o mare varietate de alte cereri” – Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO

Există numeroase îngrijorări la Kiev cu privire la viitorul ajutorului promis de americani și asta după ce în Congresul SUA s-a decis evitarea unui blocaj fiscal al autorităților federale din SUA prin renunțarea la a mai finanța războiul Ucrainei.

În plus, demiterea lui Kevin McCarthy, liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, complică şi mai mult situaţia.

De altfel, chestionat pe marginea aceastui subiect și a impactului avut asupra sprijinului pentru Kiev, chiar preşedintele Joe Biden a recunoscut, săptămâna trecută, că situaţia îl îngrijorează.

Calculele Administrației Biden arată că Ucraina are nevoie de un ajutor militar în valoare de  24 miliarde de dolari pentru continuarea războiului.

Miercuri, 11 octombrie, soarta Ucrainei se decide la Bruxelles, la reuniunea Consiliului miniștrilor Apărării din statele membre NATO. Pe ordinea de zi, situaţia livrărilor de arme şi a nevoilor armatei lui Zelenski.

Statele Unite ale Americii asigură jumătate din asistenţa militară oferită de Occident Ucrainei, restul ajutorului venind de la celelalte state membre NATO.