Revoltă în Polonia! Presa independentă și-a suspendat activitatea din cauza taxelor uriașe impuse de autorități!

Publicat: 10 02. 2021, 14:27
Actualizat: 10 02. 2021, 14:30
Revoltă în Polonia! Presa independentă și-a suspendat activitatea din cauza taxelor uriașe impuse de autorități! / Sursa FOTO: https://www.commondreams.org

Revoltă în mass-media din Polonia, care și-a suspendat activitatea drept formă de protest față de decizia guvernului de impunere a unor taxe uriașe! Vorbim despre zeci de ziare, reviste, radiouri și televiziuni, o întreagă industrie fiind afectată de măsurile fără precedent luate de autorități.

Miercuri, a fost zi de protest în toată Polonia, angajații din presă, considerată a fi a patra putere în stat, exprimându-și nemulțumirea.

Mesajul jurnaliștilor: „Acesta era programul dumneavoastră favorit”

Astfel, mai multe televiziuni și posturi de radio, dar și numeroase publicații scrise au încetat activitatea, în schimb preferând să ruleze slogane precum „Acesta era programul dumneavoastră favorit”. Totul, drept protest faţă de proiectul ce urmărește introducerea unei taxe pe veniturile din publicitate. În funcție de mărimea companiei, noua taxă variază între 2 şi 15%. Ea a trecut deja cu rapiditate prin Parlamentul de la Varşovia. Guvernul polonez susţine că taxa va ajuta la strângerea de fonduri pentru sănătate şi cultură, domenii afectate de pandemia de coronavirus.

De exemplu, televiziunile de ştiri TVN24 şi Polsat News au emis un mesaj special în locul programelor obişnuite, în timp ce site-urile de ştiri TVN24, Onet şi Interia au blocat accesul la articolele online.

Partidul Lege și Justiție, împotriva firmelor de media străine

„Pur și simplu, acesta este un şantaj”, se arată într-o scrisoare trimisă premierului Mateusz Morawiecki şi semnată de 43 de organizaţii de media. Printre ele, cele mai importante ziare şi reviste din Polonia, precum şi principalele televiziuni particulare din țară. Vorbim despre grupuri media de nivelul Ringier Axel Springer Polska, un joint venture elveţiano-german care deţine cele mai importante media din Polonia. În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller, a declarat pentru postul public de televiziune TVP, că taxa pe veniturile din publicitate a fost implementată în mai multe state din Uniunea Europeană.

Parlamentarii partidului Lege şi Justiţie se opun liberalismului şi multiculturalismului și susţin că firmele de media din străinătate au mult prea multă influenţă în Polonia.