Sicriul Reginei Elisabeta a II-a, căptușit cu plumb, cântărește în jur de 300 de kilograme

Publicat: 20 09. 2022, 13:37
Actualizat: 20 09. 2022, 13:37
Sicriul Reginei Elisabeta a II-a, căptușit cu plumb, cântărește în jur de 300 de kilograme / Sursa FOTO: The Royal Family Twitter

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată luni, 19 septembrie, într-un sicriu care are niște caracteristici aparte, realizat acum trei decenii. Se știe că sicriul în care a fost așezat trupul este făcut din stejar englezesc, fiind căptușit cu plumb.

Se spune că dacă sicriele sunt depuse deasupra solului, așa cum este cazul Reginei Elisabeta, etanșeitatea este extrem de importantă pentru conservarea cât mai bine a corpului.

Iar plumbul are menirea de a opri intrarea aerului și a umidității în sicriu.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a, făcut în urmă cu 30 de ani

Andrew Leverton, reprezentant al Leverton&Sons, firma de pompe funebre cu care colaborează cu Casa Regală britanică, declara în 2018, într-un interviu acordat The Times, că toate sicriile familiei regale sunt făcute din stejar englezesc și căptușite cu plumb.

Despre sicriul Reginei Elisabeta a II-a, s-a spus că a fost făcut în urmă cu aproximativ 30 de ani și tot atunci a fost realizat și cel al Ducelui de Edinburgh.

„Înțeleg că regina și toți membrii familiei regale au sicrie făcute încă din timpul vieții… deci, nu există nicio întârziere, sicriul este deja acolo”, afirma și Matthew Lymn Rose, de la A.W. Lymn – The Family Funeral Service.

Într-o declarație acordată inews, el a explicat: „Cei mai mulți oameni sunt îngropați în pământ. Dar, dacă există o capelă sau o criptă, iar sicriul rămâne afară, el este expus la factorii de mediu. De aceea, este foarte important să fie perfect etanș”.

Și Winston Churchill are sicriu de plumb

Sicriele dublate cu plumb nu sunt o noutate, ele datează încă din epoca victoriană.

Sarah Hayes, manager la Muzeul Coffin Works, din Birmingham, arată că nu doar familia regală a Marii Britanii a apelat la sicrie căptușite cu plumb: „Winston Churchill a avut un sicriu căptușit cu plumb, așa că nu este doar pentru familia regală”.

Pentru că se folosește plumb în căptușirea sa, un astfel de sicriu devine foarte greu. Publicația The Times a arătat că sicriul Reginei Elisabeta a trebuit să fie purtat pe umeri de opt militari. Multe voci au estimat că sicriul cântărește undeva între 250 și 320 de kilograme.