STARE DE URGENȚĂ în California, după un cutremur cu intensitatea de moment de 6,0 grade. UPDATE

Publicat: 24 08. 2014, 20:12
Actualizat: 29 03. 2019, 11:45

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,0 grade a avut loc, duminică dimineață, în statul american California, anunță Institutul american de geofizică (USGS).

Potrivit USGS, seismul a avut loc la ora locală 3.20 (13.20, ora României), la adâncimea de 10,8 kilometri. Epicentrul cutremurului a fost în nordul statului american California, la șase kilometri nord-vest de orășelul American Canyon, la nouă kilometri sud-sud-vest de localitatea Napa, la 13 kilometri nord-vest de Vallejo și la 82 de kilometri vest-sud-vest de Sacramento.

UPDATE 20:10 Guvernatorul statului California a decretat stare de urgență, conform CNN.

FOTO: Twitter//The Telegraph

FOTO: Twitter//ABC7 Eyewitness News

FOTO: Twitter//Patrick Walker

Cutremurul a fost urmat de zeci de replici, cea mai mare având 5,0 grade. Autoritățile au anunțat că verifică întreaga infrastructură rutieră din California.

La Napa, în apropierea epicentrului seismului, 28.000 de locuințe au rămas fără electricitate.

FOTO: Twitter//Johnny Kelly

FOTO: Twitter//John Brenner

Deocamdată, nu au fost semnalate victime, relatează AFP.

„Riscul existenței unor victime este redus, dar a fost emisă o alertă portocalie pentru eventuale pagube materiale”, a comunicat Institutul american de geofizică (USGS).

FOTO: Twitter//Wayne Freedman

Cutremurul a fost simțit puternic în orașele San Francisco și Davis.