Departamentul de Stat al SUA a eliminat oficial Siria de pe lista sponsorilor terorismului.
Pentru Damasc, decizia presupune înlăturarea unui obstacol major din calea recuperării economice de după devastatorul război civil care a durat 12 ani.
Scoaterea de pe listă a Siriei are loc după ce Donald Trump a notificat Congresul SUA în iulie despre intenția. Au trebuit să treacă 45 de zile pentru aplicarea deciziei.
Siria s-a aflat pe lista neagră a Statelor Unite din 1979, alături de Iran, Cuba și Coreea de Nord, potrivit The National News.
„Trezoreria urmează promisiunea președintelui Donald Trump de a oferi poporului sirian șansa la măreție. Acțiunea de azi va ajuta la alocarea de investiții suplimentare în Siria pentru a promova stabilitate economică și politică”, a declarat șeful Trezoreriei SUA, Scott Bessent.
SUA au revocat și desemnarea Frontului Al Nusra ca organizație teroristă. Grupul condus de președintele sirian Ahmad Al Shara a rupt legăturile cu Al-Qaeda în 2016 și și-a schimbat denumirea în Hayat Tahrir Al Sham în 2017.
„Aceste acțiuni au fost întreprinse ca o recunoaștere a acțiunilor pozitive întreprinse și a angajamentelor suplimentare ale guvernului sirian sub președintele Ahmad Al Shara de a distanța complet Siria de actele de terorism internațional”, a declarat secretarul de stat Marco Rubio într-un comunicat.
„În ultimul an, guvernul Siriei a luat măsuri semnificative pentru a combate terorismul.”
De la fuga lui Bashar Al-Assad în Rusia în decembrie 2024, noul președinte Al Shara a creat o relație puternică cu Trump, care a acționat rapid pentru a promova reintegrarea Siriei în economia globală.
Administrația de la Washington a ridicat anul trecut sancțiunile impuse în temeiul Legii Caesar. Banca Mondială estimează că reconstrucția țării va costa 216 miliarde de dolari.
În luna mai, Departamentul de Stat a publicat un manual pentru investitori și ghiduri pentru companiile americane care doresc să intre pe piața siriană.
Sursa Foto: The White House