Un colier istoric cu peste 600 de diamante, în valoare de 4 milioane de dolari, a fost furat de la un muzeu din Viena
Doi bărbați au furat un colier decorat cu peste 600 de diamante dintr-un muzeu din Viena, chiar după ce au cumpărat bilete pentru a asista la expoziție.
Poliția declară că cei doi suspecți au sparta vitrina de la Muzeul de Arte Aplicate din Viena joi după-amiază și au luat colierul de platină și diamante.
Un nou jaf muzeal în Europa
Potrivit BBC , colerul valorează 4 milioane de dolari și a fost creat pentru fosta familie regală egipteană. Acesta făcea parte dintr-o expoziție de bijuterii Van Cleef & Arpels, care se desfășoară până în septembrie.
Poliția austriacă a publicat informații cu cei doi suspecți demascați, surprinși de camerele video de securitate. Colierul de peste 200 de carate a fost purtat de regina Nazli în 1939, la căsătoria fiicei sale cu viitorul șah al Iranului.
Reacția conducerii muzeului
Lilli Hollein, directoarea generală a MAK, a declarat că „furtul unei bijuterii extrem de valoroase… ne-a lovit puternic”.
„Problemele de securitate au fost luate foarte în serios și toate măsurile de securitate au fost pregătite cu atenție”.
Hollein a spus că personalul a reacționat calm și a urmat procedurile stabilite atunci când a avut loc „incidentul armat” și că nimeni nu a fost rănit.
Seria jafurilor muzeelor nu s-a încheiat. Avertismentul Europol
Jaful de la muzeul vienez este ultimul din seria de jafuri de artefacte din muzeele europene, după ce joi dimineața a fost furată o colecție de artefacte din aur și argint datate din epoca bronzului, expuse la Muzeul din Villena.
Patru picturi renascentiste au fost furate dintr-un muzeu din Sicilia la începutul acestei luni, în timp ce trei picturi de Renoir, Cézanne și Matisse, în valoare de milioane de euro, au fost furate dintr-un muzeu din Parma la începutul anului.
Aceste jafuri au avut loc după raidul de la Muzeul Luvru din Paris, în care o bandă mascată a furat bijuterii neprețuite în octombrie anul trecut.
Seria de jafuri din muzeele europene a început în ianuarie 2025, când un grup de hoți au furat coiful dacic de aur de la Coțofenești și brățările dacice expuse la Muzeul Drents din Assen. Coiful a fost recuperat de autoritățile olandeze în aprilie 2026 și returnat României.
Pe fondul crizelor multiple din Europa și efectelor devastoare ale conflictelor regionale, Europol a declarat că furturile din muzee „devin din ce în ce mai agresive, cu o trecere către metode violente și forțate”, adăugând că acest lucru „ar putea indica implicarea unor noi rețele criminale”.
Sursa Foto: Ministerul de Interne al Austriei