Una dintre cele mai mari fraude din istorie: gruparea de crimă organizată a scos în mod ilegal 24 de miliarde de dolari din Rusia

Publicat: 20 06. 2013, 12:31
Actualizat: 03 07. 2013, 16:37

Banca centrală a primit în luna mai o solicitare de la Ministerul de Interne pentur informații privind mai multe companii implicate într-o investigație penală privind operațiuni financiare ilicite, a declarat Ignatiev, citat de Bloomberg.

În urma verificărilor, instituția a identificat „încălcări clare ale legilor privind taxele și circulația de monedă” și a trimis în această săptămână un raport de 230 de pagini către minister, a adăugat el.

Ignatiev (65 de ani), care va pleca luni de la șefia băncii centrale după mai bine de 10 ani, a declarat că problema transferurilor ilegale de bani în afara țării i-a ocupat mai mult timp decât politica monetară și economia.

Tranzacțiile „dubioase” au reprezentat 38 miliarde de dolari din ieșirile nete de capital privat de anul trecut din Rusia, în valoare totală de 54 miliarde de dolari, nivel considerat „anormal de ridicat”.

„Am impresia că această întreagă rețea de companii paravan este controlată de o singură grupare”, a spus Ignatiev.

O investigație pentru a descoperi persoanele care controlează gruparea ar putea presupune „sute sau chiar mii” de solicitări către băncile comerciale, precum și audierea celor implicați în operațiuni, a continuat guvernatorul.

El a reiterat că este necesară o cooperare mai strânsă între autoritățile juridice, cele financiar-bancare și alte agenții de stat implicate.

Majoritatea operațiunilor suspecte au fost efectuate în perioada 2010-2012, însă unele datează chiar din 2008, a mai spus oficialul.

Investigația efectuată la cererea Ministerului de Interne nu a mers dincolo de aceste tranzacții, astfel că numărul firmelor implicate ar putea fi mai mare, a adăugat Ignatiev.

Se estimează că Rusia a înregistrat în primul trimestru al acestui an ieșiri nete de capital privat de 25,8 miliarde de dolari, aproape jumătate din nivelul înregistrat anul trecut, potrivit datelor băncii centrale.

Retragerile au continuat inlcusiv până în luna mai și au fost mai ridicate decât se estima, a precizat Ignatiev.

Un oficial din ministerul Economiei a afirmat marți, potrivit Interfax, că în mai au fost înregistrate ieșiri de 8 miliarde de dolari, față de 4 miliarde de dolari în aprilie.

Tranzacțiile suspecte ar putea presupune „evitarea taxelor sau a plăților către autoritatea vamală, fraudarea bugetului de stat, mită, spălare de bani, terorism financiar și operațiuni legate de traficul de droguri”, a afirmat președintele băncii centrale.

Global Financial Integrity estimează că economia subterană din Rusia a scos din țară în mod ilegal, în perioada 1994-2011, până la 211,5 miliarde de dolari. Rusia este cea mai opacă economie analizată vreodată de institutul de la Washington, iar suma reală ar putea fi mai ridicată, se arată într-un raport publicat în februarie.

Dacă prețurile petrolului se vor menține la nivelurile actuale, va urma o încetinire inevitabilă a ieșirilor de capital privat, astfel că rubla va înregistra cel mai probabil un trend ascendent, anticipează Ignatiev.

Ministerul Finanțelor intenționează să înceapă în august achiziții masive de monedă străină pentru consolidarea Fondului de Rezervă, însă acestea vor avea un impact „minimal” asupra rublei, spune șeful băncii centrale. Mai mult, dacă Finanțele vor preschimba o parte din rezerve în ruble pentru a acoperi deficitul bugetar, moneda s-ar putea aprecia și mai puternic.

Rubla a scăzut miercuri la Moscova cu 0,6% față de dolar, cursul urcând la 32,19 ruble/dolar.

Mandatul lui Ignatiev se va încheia luni, 24 iunie, funcția urmând să fie preluată de Elvira Nabiullina, în prezent consilier economic la Kremlin. Ignatiev va rămâne la banca centrală într-un post de consilier, dar a refuzat să precizeze dacă se va concentra în continuare pe tranzacții financiare ilicite.