VIDEO | Atacantul de la FC Liverpool, Mohamed Salah, cere oprirea masacrelor și ajutor pentru Gaza / Familiile sunt sfâșiate

Publicat: 19 10. 2023, 17:23
Actualizat: 19 10. 2023, 17:42

This browser does not support the video element.

Atacantul de la FC Liverpool, Mohamed Salah, a cerut oprirea masacrelor din conflictul israelian-Hamas și să fie permis imediat ajutorul umanitar în Gaza. Mesajul vine după explozia de la spitalul baptist din Gaza, în urma căreia au murit cel puțin 500 de oameni. 

Fotbalistul de origine egipteană a făcut deja, prin intermediul agentului său, o donație „semnificativă” nedezvăluită către organizația umanitară Societatea Semilună Roșie Egipteană, în sprijinul poporului din Gaza, transmite Associated Press.

Într-o postare video pe rețelele de socializare, Salah a numit scenele de la spital „îngrozitoare” și a transmis liderilor să se unească pentru a „preveni sacrificarea în continuare a sufletelor nevinovate”.

Nu este întotdeauna ușor să vorbești în astfel de momente. A existat prea multă violență și prea multă brutalitate. Escaladarea din ultimele săptămâni este insuportabil de urmărit. Toate viețile sunt sacre și trebuie protejate. Masacrele trebuie să înceteze. Familiile sunt sfâșiate. Ceea ce este clar acum e că ajutorul umanitar pentru Gaza trebuie permis imediat. Oamenii de acolo sunt în condiții groaznice. Scenele de la spital, de aseară, au fost îngrozitoare. Oamenii din Gaza au nevoie urgent de alimente, apă și provizii medicale. Le fac apel la liderii lumii să se unească pentru a preveni sacrificarea în continuare a sufletelor nevinovate. Umanitatea trebuie să prevaleze.

Organizația Hamas a transmis, pe conturile de telegram afiliate că ocupația israeliană minte lumea, cu privire la ajutoarele umanitare ce ar fi ajuns în Gaza.

Trecerile au fost închise de 13 zile. Nu există medicamente, apă, mâncare. Nu există nimic în Gaza. Ocupația a distrus moschei, biserici, case, spitale, școli și tot. Ucide copii și femei și nu face diferența între nimeni. Gaza își dă ultima suflare. Niciun ajutor umanitar nu a intrat în Gaza până acum, transmite organizația pe Telegram.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

VIDEO | Noi imagini cu masacrul de la Festivalul Nova, din Israel. Teroriștii vânează petrecăreții